Studenţi din centre universitare recunoscute în întreaga lume vor veni la Timişoara pentru a susţine mai multe ateliere de lucru cu elevi de liceu. Programul Grow propune, pentru această vară, câte zece întâlniri sub forma unor traininguri interactive pe perioada a şase săptămâni, susţinute în limba engleză.
Liceenii se pot înscrie pentru ediţia Grow 1.1&1.2 din 2011 pe www.growedu.ro, până în 1 iulie. Elevii vor fi pregătiţi în cadrul a două programe.
Grow 1.1 vizează dezvoltarea abilităţilor de lucru cu ceilalţi. Astfel, tinerii vor învăţa mai multe despre managementul oamenilor, negociere, relaţionare, elemente de bază în leadership, orientare în carieră ş.a.m.d. Grow 1.2 îi pregăteşte pe liceeni pentru viitoarea carieră.
Studenţi internaţionali, veniţi la Timişoara special pentru program, le vor vorbi elevilor despre oportunităţile care apar în carieră, despre antreprenoriat – o altă alegere în viaţă, despre cele mai eficiente metode de branding personal, dar îi vor învăţa şi cum să-şi gestioneze mai eficient timpul, fiecare din workshop-uri fiind exemplificate cu metode eficiente de lucru folosite în străinătate.
La programul Grow din această vară vor participa elevi din 13 oraşe: Arad, Braşov, Bucureşti, Cluj Napoca, Constanţa, Iaşi, Lugoj, Oradea, Piteşti, Sibiu, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara. Organizat de AIESEC si şcoala de Valori, programul Grow a ajuns la a V-a ediţie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!