Robu a declarat că pe ordinea de zi a şedinţei de marţi se va afla un proiect de hotărâre ce prevede amendarea hotărârii precedente prin care elevii şi profesorii de la Colegiul Tehnic de Vest ar fi trebuit să se mute la Şcoala Generală nr. 9, aflată pe Liviu Rebreanu. De asemenea, tot marţi, se vor aloca fonduri pentru reabilitarea unei clădiri care aparţine Colegiului Tehnic de Vest, aflată pe strada Pop de Băseşti.
„Nu va costa foarte mult, pentru că structura de rezistenţă este foarte bună. Există o centrală termică nouă care e funcţională, dar care nu poate funcţiona pentru că lipsesc conductele, care cică au fost furate. Această amenajare va fi folosită şi în anii următori. Chiar vom mai face un corp şi vom asigura acolo nişte spaţii de învăţământ excelente pentru cei de la Colegiul Tehnic de Vest”, a declarat Robu.
Odată ce spaţiile de la Colegiul Tehnic de Vest vor fi eliberate, acestea vor putea fi ocupate de cei de la Liceul de Arte Plastice, Robu susţinând că această soluţie, propusă de el, a fost agreată de toată lumea. El a estimat că într-o lună, o lună şi jumătate, toată această epopee a Liceului de Arte Plastice din Timişoara va lua sfârşit.
Nu este încă foarte clar ce se va întâmpla la Şcoala Generală nr. 9, unde municipalitatea a investit deja bani pentru reamenajarea unor spaţii care acum sunt goale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!