Spațiile vor fi închiriate pentru o perioadă de cinci ani, cu posibilitate de prelungire pentru încă cinci ani. Procedura de licitație cu strigare va avea loc în data de 28 noiembrie, ora 10, în sala de licitații a Primăriei Timișoara. Documentele de licitație pot fi depuse până la finalul zilei precedente.
„Invităm să participe orice agent economic (persoană juridică, persoană fizică autorizată, asociație familială sau întreprindere individuală) interesat să desfășoare activități comerciale în zona centrală. Licitația va fi cu strigare, iar câștigătorul este cel care anunță verbal oferta cu cel mai bun preț. Licitația se desfășoară transparent, iar anunțul și documentele de licitație pot fi consultate online.
Documentele aferente licitației se pot obține până la data de 17 noiembrie, doar fizic, de la biroul 230, etajul 3, după achitarea taxei de înscriere de 50 de lei. Programul de eliberare este: luni – joi, orele 9-10 și 13-16; vineri, orele 9-10. Programarea pentru vizitarea spațiilor se poate face la 0256.969, tastele 1-8-2, persoana de contact fiind Daniela Bogyis.
Clarificări mai pot fi obținute și prin e-mail, la adresa daniela.bogyis@primariatm.ro, până la data de 18 noiembrie.
Anunțul poate fi consultat AICI.
Condiții specifice pentru spații
Spațiile disponibile, cu prețurile de pornire a licitației, sunt următoarele:
- Alba Iulia nr. 2, parter, în suprafață de 89 mp – 13,3 euro/mp/lună
- Alba Iulia nr. 2, parter, în suprafață de 38,74 mp – 13,3 euro/mp/lună
- Piața Victoriei nr. 1/B, SAD 6, parter, în suprafață de 128,76 mp – 13,30 euro/mp/lună
- Augustin Pacha nr. 1, SAD 6, parter, în suprafață de 145,1 mp – 9,63 euro/mp/lună
- Emanuel Ungureanu nr. 5, SAD 1, parter și subsol, în suprafață de 226,33 mp – 9,2 euro/mp/lună
- Dacilor nr. 13, SAD 1, parter în suprafață de 92,41 mp – 10,64 euro/mp/lună
- Ștefan cel Mare nr. 33, parter, în suprafață de 21 mp – 9 euro/mp/lună
La momentul publicării proiectului de hotărâre, primăria anunța pentru prima dată, că există activități interzise în aceste spații, precum vânzarea second-hand sau jocurile de noroc.
„În aceste locații pot fi desfășurate diverse activități comerciale sau de servicii, cu excepția celor de tip vânzare de produse second-hand, jocuri de noroc, amanet și schimb valutar. În plus, pentru cele cinci spații din cartierul Cetate este exclusă funcțiunea de farmacie, iar pentru spațiile de pe str. Alba Iulia nr. 2 nu se permite funcțiunea de bar/restaurant”, reamintesc acum reprezentanții primăriei.
Aceștia reiterează și că valoarea de piață a spațiilor a fost evaluată de firma specializată APPRAISAL & VALUATION S.A, că trebuie depuse minimum două oferte pentru ca licitația pentru un spațiu să nu fie reluată, dar și că ofertele trebuie să includă o garanție de participare, echivalentă cu două luni de chirie.
Hotărârea Consiliului Local Timișoara aprobată pe 29 octombrie, împreună cu documente aferente acestor spații, poate fi consultată AICI.
Citiți principiile noastre de moderare aici!