În primă fază, la licitația organizată de către compania de consultanță imobiliară Eugene Estate, la sediul său din Timișoara, Bega Shopping Center, etajul 2, în data de 20 iunie 2018, ora 10:30, și-au anunțat intenția de participare peste 40 de potențiali clienți. La ora stabilita, au venit 21. Mai bine de un sfert dintre licitanți și-au anunțat intenția de achiziție a apartamentului în scop investițional pentru a fi ulterior rentabilizat prin închiriere, restul participanților fiind în căutarea unei reședințe pentru folosință proprie pe termen lung.
Licitația a pornit de la valoarea de 40.000 de euro, pasul minim fiind de o mie de euro. La început, mai mulți participanți au supralicitat, numărul acestora restrângându-se odată depășit pragul de 60.000 de euro, iar pe final două persoane au concurat pentru achiziția apartamentului, învingător fiind un timișorean care a oferit 78.000 de euro.
Câștigătorul a declarat că dorința de a locui într-un apartament nou, care întrunește o serie de standarde ce corespund cu criteriile sale de căutare a unei proprietăți în zonă, l-a motivat să câștige această licitație. Factorul determinant a fost că proprietatea dorită se află în apropiere de reședința altor membri ai familiei, astfel că a fost dispus să ofere puțin peste prețul pieței pentru a achiziționa acest apartament.
„Evenimentul a fost unul interesant și de real succes. Cu siguranță pe viitor compania Eugene Estate va mai organiza astfel de licitații. Ținând cont că multe persoane nu au putut fi prezente fizic la ora și locul stabilit, cel mai probabil licitația viitoare va fi organizată în mediul online, oferind astfel mai multor persoane șansa de a participa la un asemenea eveniment”, declară Ovidiu Lazarescu, team manager în cadrul companiei de consultanță imobiliară Eugene Estate, adăugând că o astfel de procedură de achiziție este mai eficientă decât promovarea clasică, în condițiile în care se adresează unui public clar interesat de un anume tip de locuință, de caracteristicile și poziționarea acesteia.
Apartamentul vândut la licitație este confort 1, decomandat, are trei camere, suprafața utilă de 64 de metri pătrați, este situat la parter înalt și este compartimentat astfel: două dormitoare, living plus bucătărie open space, baie cu cadă și geam, hol de acces generos. Dispune de centrală proprie și rețea de calorifere, instalații sanitare, parchet, gresie, faianță, ferestre cu tâmplărie PVC, uși interioare celulare, ușă intrare de metal. Construcția imobilului a fost demarată anul trecut, iar în prezent este finalizată.
(915516)
Citiți principiile noastre de moderare aici!