DRDP Timişoara a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru consolidarea DN 59B Cruceni – Livezile, din județul Timiș. Contractul pentru serviciile de proiectare faza DTAC, PT, asistența tehnică din partea proiectantului și execuția lucrărilor are o valoare de 77,8 milioane de lei, adică 92,6 milioane de lei sau 18,6 milioane de euro, cu TVA.
Licitația a fost lansată la finalul lui aprilie, iar ofertele pot fi depuse până pe 3 iunie.
„În cadrul contractului, se dorește consolidarea drumului pe o distanță de 16 km. Se vor executa și lucrări la acostamente, amenajare intersecții, parcări și stații pentru transportul în comun, dispozitive de colectare şi evacuare a apelor pluviale, lucrări de siguranța circulației, refacere și protejare a utilităților. La podul peste râul Timiș este prevăzută refacerea căii pe rampe, înlocuirea parapetului de siguranță, refacerea racordurilor existente la diguri, înlocuirea stratului de uzură la calea pe pod”, explică reprezentanții DRDP Timișoara.
Contractul va avea o durată de 16 luni, din care patru luni pentru proiectare și 12 luni pentru execuție.
Citiți principiile noastre de moderare aici!