Votul a decurs fără probleme pentru cei trei lideri USR.
„Am votat acum câteva minute alături de colegii mei, senatorul Nicu Fălcoi și președintele filialei USR Timiș, Cristi Moș. Votul s-a desfășurat în condiții foarte bune. Îndemn toți românii să meargă la vot astăzi pentru că este o zi foarte importantă. Noi am votat pentru o țară din care să nu mai plecăm, că nu mai caute să plece copiii noștri. Pentru o Românie fără hoție, o Românie care să nu mai fie captivă partidelor care sunt rețele clientelare, care trag bani de la stat pentru cei apropiați lor. O Românie care să aibă un stat în sprijinul cetățenilor, o Românie care să aibă spitale moderne, cu drumuri, cu grădinițe și școli și toate acele lucruri pe care ni le dorim și pe care nu le avem din cauză că această țară este furată de 30 de ani. Am așteptat patru ani acest vot, pentru că acum patru ani s-a întâmplat acel rezultat din care am tras cu toții în stradă, în frig. Și este o zi extrem de importantă pentru că patru ani de acum încolo nu vor mai fi alegeri de niciun fel. Abia în 2024 vom avea alegeri parlamentare, locale, prezidențiale, europarlamentare. Așa că votul de astăzi este cu atât mai important. Îi îndemn pe toți românii să meargă la vot astăzi, cu măști, cu măsurile de siguranță. Se poate, e sigur și e foarte important pentru următorii patru ani”, a fost mesajul lui Cătălin Drulă la ieșirea de la urne.
Și senatorul Nicu Fălcoi a avut de transmis un mesaj similar.
„Oameni buni, o dată la patru ani poporul român are posibilitatea să își spună părerea despre politicieni. Următorii patru ani nu o să mai avem niciun fel de alegeri. Astăzi este foarte important să mergem la vot, păstrând, bineînțeles, toate măsurile de siguranță: cu mască, cu dezinfectant… pentru a vă proteja pe voi și familiile voastre. Dar mergeți la vot. Doar astăzi vă puteți spune părerea despre politicieni. Doar astăzi puteți decide un viitor în care copiii voștri să nu mai fie nevoiți să plece din țară sau voi personal să nu mai fiți nevoiți să plecați din țară. Astăzi este momentul în care puteți schimba România. Mergeți la vot”, a spus și Fălcoi.
La rândul său, Cristian Moș a subliniat că doar astăzi românii pot decide cine va da legile în țară în următorii patru ani.
„Mergeți la vot, votul este sigur. Mergeți și alegeți viitorul României”, a spus Moș.
Lista completă a candidaților din Timiș la alegerile parlamentare o găsiți AICI.
foto: TION
Trimite articolul
XMda, prost cine va mai crede si pe voi! Acum fug sa-l votez pe Raoul-12 clase sau pe Drula de Bucuresti. De gunoaiele de la celelalte partide nu mai zic nimic ca vomit instant. Poate pe la 10-15% prezenta la vot mai apar si alte personaje. #Stauacasa
-
Eu sunt în partea opusă a ta, am fost primul la vot în cartier, la ora 7 am deschis secția de votare cu primul vot, cu ștampila pusă pe același loc la fel ca Șora la cei 103 ani ai lui 😉
-
Felicitari, sa ne spui peste 4 ani cat de multumit ai fost!
-
Felicitări și ție pentru că după ce ai susținut pesedacii din 2012 incontinuu pe acest site sub diverse pseudonime, acum ai stat acasă. Sau doar minți din nou și ai votat deja cu “binomul” Grindonix?
-
Rata foarte mare a analfabetismului functional se vede in o gramada de postari. Dupa tine, sintagma gunoaiele de la alte partide care te fac sa vomiti e mult mai blanda decat 12-clase sau de Bucuresti. Iar asta ma face pe mine psd-ist. Uite, psd-ist esti tu si mama ta, e bine?
-
Nu, susținerea pesedeului prin zeci de postări zilnice te face pesedist. Minciuna repetată in favoarea partidului te face pesedist. Înjuratul celor care au o opinie contrară te face pesedist. Toate astea, plus lipsa de caracter și de bun simț, cerințe standard pentru partidul vostru.
-
-
-
pai Sora nu voteaza PSD ? Ca sunt comunisti de ai lui. Si acest Sora fost securisto comunist venit pe tunurile Ruse a ajuns un exemplu de democratie.
-
Șora a votat cu USR+. Șora a înființat Alianța Civică. Șora a înființat Grupul pt. Dialog Social. Șora a scris… este … etc. compară-te cu el și compară-i pe alți mormoloci cu el 😉
-
-
Sa votez cu un bucureștean Drula, la Timiș?Sa votez cu Falcoi cel care îndemna romanii să nu voteze Referendumul pentru familie?Sa votez pe Raoul care a ,,Fentat” C.V . Pt.parlament?Sa votez alianța care a venit cu un sondaj care a revoltat nu numai românii și chiar membrii și susținătorii, un sondaj tâmpit și xenofob?Doamne ajuta și înțelepciune.
Saracii…