Zilele trecute, Doinel Malcoci s-a dus împreună cu nişte prieteni până la Vârşeţ. La întoarcere, în afara unei localităţi, a vrut să depăşească şi a accelerat până a ajuns la 122 de kilometri la oră. A fost prins de aparatul radar şi tras imediat pe dreapta de un echipaj de poliţie.
„Limita de viteză era de 80 de kilometri la oră, am depăşit cu 42. Într-o primă fază, am fost la Poliţie, la Vârşeţ, unde au făcut toată documentaţia necesară. Am înţeles că dacă aveam 121 de kilometri la oră, aş fi putut plăti amenda pe loc. După Poliţie, am mers împreună cu un poliţist la judecător. Am avut noroc, că grefiera ştia româneşte şi a tradus. Am primit 86 de euro amendă. Cum am cheltuit din bani la cumpărături, a trebuit să fac chetă şi să adun de la cei cu care eram, ca să am bani să plătesc amenda. Eram la un pas să ajung după gratii. Am înţeles că dacă depăşeşti cu mai mulţi kilometri limita legală stai o lună în arest. Dacă ar fi legea aşa şi la noi, ar fi mult mai bine. Ai greşit, plăteşti. N-are importanţă cine eşti sau cum te cheamă”, ne-a povestit comisarul-şef Doinel Malcoci. Liderul de sindicat al poliţiştilor din Timiş spune că, de când cu această întâmplare, este mult mai atent la viteză.
C. C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!