Chess Contest este un concurs național de șah, aflat la cea de-a opta ediție. În cadrul acestei competiții există două secțiuni, una pentru jucători legitimați, participarea fiind recunoscută de Federația Română de Șah, iar alta pentru cei nelegitimați.
Concursul este destinat atât elevilor, cât și studenţilor, desfășurându-se în sistem elvețian, în șapte runde. Anul acesta, unul dintre obiective este acela de a provoca și mai mulţi participanţi ai acestui sport al minţii. De asemenea, pe lângă experiența dobândită, participanţii au șansa de a câștiga numeroase premii, anul acesta vor fi premiate şase categorii.
Înscrierile au loc în sediul Ligii AC, aflat în corpul Electro al Universității Politehnica Timișoara, până la data de 10 decembrie. Înscrierile se pot face și pe site-ul www.chess.ligaac.ro. Tot aici pot fi găsite informaţii suplimentare și regulamentul concursului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!