Lucrarea este o reproducere detaliată a Terrei după imagini de la NASA și este expusă pentru prima dată în orașul de pe Bega, făcând parte din cadrul evenimentului Lights in the Park, organizat de Festivalul de lumini Lights ON. Aceasta este o continuare a seriei de expoziții „The Works of Luke Jerram”, după ce, în luna martie, Museum of the Moon a fost expus la Palas Iași și Marte, în premieră națională, în Iulius Parc din Cluj-Napoca.
Astronauții nu mai sunt singurii oameni care pot să privească Terra din spațiu. Timișorenii pot să experimenteze și ei senzația Overview Effect (efectul vederii de ansamblu), în perioada 11-20 iunie 2021, când pot să-și admire planeta-casă de la distanță, dacă fac o vizită în Iulius Gardens, unde este expusă instalația „Gaia”. Lucrarea artistului britanic Luke Jerram a fost realizată ca o instalație soră a Museum of the Moon pe baza imaginilor incluse de NASA în catalogul Visible Earth, măsoară 7 metri în diametru și este reprezentată la o scară 1:1.8 milioane.
Mai mult decât atât, instalația expusă invită la o înțelegere profundă a interconectării vieții pe Terra și la un simț renăscut al responsabilității noastre față de ea. Prin lucrarea expusă, Luke Jerram își dorește să atragă atenția asupra fragilității planetei și a nevoii de a o proteja cât încă mai avem timp. „Sper ca vizitatorii să vadă Gaia și să înțeleagă cum arată Pământul din spațiu, un loc incredibil de frumos și de prețios. Un ecosistem de care trebuie să ne îngrijim urgent, singura noastră casă”, spune Luke Jerram.
Iulius Town a pregătit și alte surprize! Astfel, după ce vizitatorii și-au făcut selfie cu Gaia, au trei variante să plece acasă cu premii. Primele 200 de persoane care merg în fiecare zi la centrul de premiere din zona Centrului Info cu flyer-ul primit în zona instalației, câștigă pe loc un cadou surpriză. Dacă aleg să-și înnoiască garderoba și fac cumpărături de 500 de lei, în zilele 11, 12, 13 iunie și 18, 19, 20 iunie, mai au parte de un premiu de 50 lei sub forma unui cec cadou, care este valabil tot pe Pământ, dar doar în magazinele din Iulius Town. Iar dacă pozele au ieșit perfect și sunt postate pe Instagram cu hashtag-ul #LightsOnIulius, pot participa la un giveaway. Regulamentul campaniei poate fi consultat pe www.iuliustown.ro.
Evenimentul este organizat de Lights On în colaborare cu IULIUS. Lights On este un festival de instalații de lumină lansat de Asociația Daisler la Cluj-Napoca în 2018. Evenimentul a reușit rapid să-și atragă fani din toate rândurile pentru că promovează o nouă nișă a artelor vizuale în spații publice, activări urbane dintre cele mai inedite, dar și colaborări fascinante cros-sectoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!