Pentru spectacolul din seara de 31 decembrie 2013, de la ora 18, cu opereta „Liliacul”, biletele s-au epuizat în doar două zile de când au fost puse în vânzare. Cei care și-au dorit cu ardoare să ajungă la spectacol au sperat la vreo norocoasă returnare sau au oferit sume de câteva ori mai mari pentru un loc, însă fără prea mari șanse. Pentru a le oferi ocazia să se delecteze cu farsa Liliacului, Opera Națională Română din Timișoara a programat o nouă reprezentație a operetei lui Johan Strauss, miercuri, 8 ianuarie 2014, de la ora 18.
Spectacolul va fi dirijat tot de Mihaela Silvia Roșca și va avea o distribuție identică cu cea din seara de Revelion. Soprana Narcisa Brumar va interpreta rolul Rosalinda, iar partener de scenă în rolul Eisenstein îi va fi Cristian Rudic. Octavian Vlaicu (Frank), Gabriella Varvari (Orlovski), Cristian Bălășescu (Alfred), Dan Patacă (Dr.Falke), Mircea Dan Petcu (Dr. Blind), Cristina Vlaicu (Adela), Suzana Vrânceanu (Ida), Dan Spanache (Frosch), Cătălin Vinars (Ivan) întregesc distribuția ambelor reprezentații. Și, dacă pentru seara de Revelion biletele au avut tarif maximal de 70 de lei, pentru reprezentația din 8 ianuarie cele mai bune locuri costă doar pe jumătate atât.
Cu un libret de Karl Haffner și Richard Genée, după nuvela „Le Reveillon” de Henri Melhac și Ludovic Halévy, „Liliacul”, capodopera lui Johann Strauss, a avut premiera absolută la Viena, pe data de 5 aprilie 1874. Actuala producţie a Operei Naţionale Române din Timişoara propune o viziune plină de şarm a operetei straussiene, în care Mario de Carlo (Italia) semnează regia, decorurile şi costumele spectacolului, iar coregrafia, întotdeauna frenetic aplaudată de public, este realizată de Carmen Cojocaru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!