Liliana Oneț a fost numită luni, 6 ianuarie, în funcție, după ce fostul prefect Eva Andreaș a decis să-și dea demisia, în aceeași zi, după mai bine de doi ani în fruntea Instituției Prefectului.
Liliana Oneț este numită prefect după ce, pentru scurt timp, a ocupat funcția de subprefect. Liliana Oneț a fost numită subprefect de Timiș în 11 decembrie 2019, în locul lui Daniel Franțescu, care a fost eliberat din funcție.
În locul lui Oneț, ca subprefect, va veni, cel mai probabil, Mircea Băcală – fost prefect din Timiș, care a fost schimbat din funcție, fiind înlocuit de Eva Andreaș, în august 2017.
Până să devină subprefect și apoi prefect, Liliana Oneț a fost jurist la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate și membru PNL. Liliana Oneț a mai ocupat, în trecut, funcția de subprefect de Timiș, din luna mai a anului 2012, fiind înlocuită de Zoltan Marossy, în martie 2014.
Liliana Oneț a terminat în 1989 liceul din Alba Iulia, având atestat pentru exercitarea profesiei de expert vamal autorizat, iar în 1998 a terminat Facultatea de Drept la Universitatea Tibiscus Timișoara. A făcut un master în Dreptul Afacerilor la Universitatea de Vest și unul în Integrare Europeană la Școala de Studii Politice și Adminstrative București. A urmat și programul de pregătire specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei de înalt funcționar public (prefect, subprefect) la Institutul Național de Administrație Publică – INA.
A fost inspector și expert vamal și consilier juridic la Guvernul României și ulterior la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș. Liliana Oneț a fost consilier personal al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, dar și director de cabinet la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor.
Trimite articolul
XEmilutz n-are nimic impotriva,daca nu-i din USR,e ok,sa merje ! :)))) @Emuiutz kk-m-ash pe pesedeul teu si pe alde in egala masura,te ajtept la un ”ciai” :))))
La ce universitate și-a obținut diploma de licență ?
-
Tibiscus….
-
Particulară, nu ?
-
Privata, exact ca izvorul gandirii tale…
-
Și tu ai studiat la Tibiscus ?
Poate ajungi prefect peste noapte!
-
-
-
deci ZERO practica in mediul privat! Un calvar traieste Romania prin prezenta acestor filfizoni in functii CHEIE. Pana si papagalul de Ludovic Orban amana pensiile 3-4 zile ! Daca nu a prevazut 3-4 zile de Sarbatoare in miez de Revelion , cum va fi capabil sa administreze CORECT Guvernul????????????????????????
-
Liniștește-te! La PNL totul se face pe bază de COMPETENȚE!
-
Ai fi mai mulțumită cu PSD- ei analfabeți. Evident că tibiscus nu e o mare realizare. Ca de obicei la noi e bun răul cel mai mic. Dar să nu-ți fie dor de Liviu pop, sau breaz, de dancili.
-
Asta cu “răul cel mai mic” e o scuză prostească pe care o folosesc foarte mulți.
-
Pt Redacția Tion: aveți interzis sa prezentați ultimul sondaj IMAS ?
Nu vă mai supărați pe ”Emilut”. Emilut își cunoaște interesul și cu mijloacele specifice PSD și-l urmărește. De fapt ar trebui să votați PSD ca să-l susțineți pe Emilut. Dacă la următoarele alegeri în Timișoara PSD va obține un scor bun, Emilut va avea șansa să urce și mai sus în ierarhia PSD și să-și asigure un post plătit și mai bine și o pensie frumușică pe viitor. Dacă scorul PSD în Timișoara va fi din nou prost, Emilut va fi nevoit – din nou! – să-și plece capul rușinat în ședința de partid în fața colegilor din județele din sudul României care vor lua posturile cele mai grase în aparatul de partid și de stat atunci când PSD-ul va fi din nou la putere. Drept e asta?! Nu! Fiindcă în sudul României puzderia de asistați sociali votează oricum PSD. Dar în Timiș Emilut este nevoit să muncească din greu pentru a ne convinge să votăm PSD. Deci haideți să-l ajutăm pe Emilut și să votăm PSD.
Ce privire de milfă perversă
-
Caută pe google scandalul de la Finanțe din anul 2016.
O să te lămurească.
PNL = PSD aceasi kkt cu alt ambalaj hai sa votam si alti oameni macar ii mai schimbam pe idiotii astia care se prefac ca ne conduc de 30 de ani si ne fura de numa…..
-
Din pacate sunt foarte greu de schimbat, atat PNL, cat si PSD. Iti spun de ce: sunt foarte multi bugetari si oameni care depind de aceste partide, fie ca muncesc la stat, au contracte cu statul sau asteapta cuminti la partid sa fie numiti in functii cheie de unde sa plece cu banul acasa. Ei merg si voteaza ca sa le fie lor bine. Ceilalti care merg la vot, nu ii acopera pe acestia. Sunt multi care nu merg. Daca aia ar merge si s-ar vota masiv anti PSD si PNL(nu mai zic de restul partidelor gen UDMR, ALDE, PRO Romania etc). E nevoie de o schimbare radicala, cu puscarie si confiscari de averi la orice mica abatere(furt, comision etc). Gandeste-te cati bugetari sunt, majoritatea afiliati celor 2 partide+familiile lor, altii care sunt dependenti de banii de la stat(nu ma refer la asistati), oameni care sunt usor manipulabili de presa si stiu cu cine trebuie sa voteze.
Din ce vad in PNL Timis, imi dau seama ca PNL=aproape la fel ca PSD. Doar pile si oameni din partid care au trait doar pe spatele statului. Multi din ei, foarte probabil incapabili intelectual si/sau fizic sa munceasca pe bune intr-o companie in care trebuie sa ai rezultate si sa fii serios evaluat.
Felicitari, felicitari! Plina de competenta!
Bafta tuturor parintiilor de copii scolari cand acestia va vor intreba: mami, tati, dar eu de ce trebuie sa invat la scoala bine si sa fac o facultate buna? Mami, tati, uite ce succes are tanti prefect care abia a terminat scoala, a facut o facultate de 2 bani la 9 ani dupa liceu si e ditamai politicianu!
Bafta la explicatii cu asemenea modele de succes!
-
La PNL toate numirile se vor face pe bază de competențe!
Așa a zis Orban. -
Intr-adevar, ceea ce ati remarcat dvs, ar trebui sa remarce orice votant. E atat de simplu, incat nici nu trebuie sa ii dai vreun test sau sa ii iei vreun interviu d-nei/d-soarei. Cel mai probabil, nici nu ii pasa, orice i-am zice. Sunt convins ca se crede mai desteapta decat toti profesorii si absolventii pe bune ai unor facultati de stat. Din pacate, toate aceste partide, fac ce vor de 30 de ani. Isi pun oamenii, se imbogatesc exponential cu salariul, in timp ce spitalele mor la propriu cu tot cu pacientii, profesorii sunt umiliti atat intelectual(vazand ce fel de oameni ii conduc, cu IQ mic, diplome luate usor fara efort), cat si material, umiliti de salariile luate. Rusine PNL Timis pentru toti acolitii, cel mai probabil incapabili pt orice post in care trebuie sa gandesti si sa iei decizii bazate pe logica.
Multumim Evei ca nu l-a uitat pe Grindeanu si a mai lins ceva…Poate, poate, ajunge Grindeanu si mai mare si nu o uita…Urmariti-o pe Eva cum se propulseaza pe o alta functie inalta, daca ajunge Grindeanu mare sef in PSD…
NU ESTE PENTRU PREFECT. FOARTE SLABA
Tion, ar fi interesant sa aflati despre activitatea dansei la Casa de Asigurari de Sanatate Timis. Preocuparea era cum sa se imbrace si sa sfideze pe toata lumea in intervalul de prezenta la serviciu 10.00-12.30. Destul timp pentru o consiliere eficienta, apoi pleca grabita si deranjata de aglomeratia si cozile interminabile ale napastuitilor. Sa prezinte un produs al activitatii sale. O rusine pe bani publici.
Stim noi cum se fac studiile la Tibiscus.Daca e asa de tare de ce nu a studiat la o universitate de stat,dar poate nu o duce capul.In cazul ei o ajuta si sprijina partidul.
In marea lor majoritate, cei care au înlocuit conducerile descentralizatelor din teritoriu, oamenii noi, cum se exprima un clasic in viata, sunt absolvenți ai facultăților “de drepți, secția pe loc repaus”.
Romania normala=Romania lucrului bine facut=Sa trăiți bune!
Da’ nu prea mult, ca pâinea-i scumpă si bate la ochi!
-
TOtuși au câștigat alegerile cu 66%.
Cum spunea Lăpușneanu: “Proști, da mulți!”
Încet, încet descoperă și ei #Românianormală.
Unul dintre multele atribute ale prefectului este:” acţionează pentru realizarea în judeţ a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare şi dispune măsurile necesare pentru îndeplinirea lor, în conformitate cu competenţele şi atribuţiile ce îi revin, potrivit legii;” .Tradus, spune ca e un post politic asumat si pastrat pentru un activist cu state vechi, trecut prin multe campanii ce asteapta recompensa. Deci liberalii si-au asumat-o si sa speram ca nu mai auzim de ea decat la ziua nationala. Raspunderea daca treaba merge prost, ori daca avem vreo catastrofa naturala sau provocata de vreun dement cum a fast ala cu deratizarea, este daca ar fi sa ne luam dupa cretini, numai a USR. Zi-le Emilut !
Liliana Cotetz e numele ei de alint dat de timisoreni. Vacutza asta e extrem de nasoala.
-
Pleac-ai nostrii, vin ai vostrii
e sloganu cunoscut.
Noi votaram iar ca prostii
Si cu asta ce-am facut?
(C-tin Tanase, 1945)-
pt.pensii,nu au avut bani,au luat banii de la cumparaturi de craciun si zic ca amana,amana ca nu au avut bani ! de ce nu spun adevarul?
-