„Facultatea de Științe ale Comunicării și Departamentul Mobilități și Cooperări Internaționale din UPT au urmărit ca, pe parcursul celor trei săptămâni dedicate cursului – 1-21 februarie 2013 – studenții să fie expuși la experiențe academice și lingvistice care să le dezvăluie reperele fundamentale ale culturii românești și să constituie premisa integrării în programele de studiu la universități din țara noastră. Orele de curs, laborator și seminar au fost îmbinate cu vizionare de film, vizite la Memorialul Revoluției și la Galeria Triade, excursii în Banatul montan, o seară interculturală, învățarea dansurilor populare din Banat, la Centrul de Cultură și Artă al județului Timiș”, precizează conf. dr. Mariana Cernicova, coordonatorul cursului.
Studenții acestei serii, înscriși la cursul de limba română, au fost întâmpinați de colegii lor timișoreni din Rețeaua Studenților Erasmus (Erasmus Student Network), pentru care participarea la acest tip de mobilități a lăsat și o impresie puternică, și nostalgia după un mod european de comunicare fără frontiere, între culturi și centre universitare care împărtășesc valori și idealuri comune.
„Astfel, pentru oaspeții-studenți ai Timișoarei din acest sfârșit de iarnă au fost identificați ”buddies” (prieteni/însoțitori) care au contribuit la acomodarea mai rapidă a studenților Erasmus în frumosul oraș de pe Bega”, a completat conf. dr. Mariana Cernicova.
Citiți principiile noastre de moderare aici!