Atât linia 5a, cât și linia 5b vor circula deviat în perioada 20 iulie – 19 septembrie.
„Mijloacele de transport de pe cele două linii circulă de pe Calea Bogdăneștilor – strada Tacit – strada Semicerc – strada Dunărea – Calea Bogdăneștilor – după care circulă pe traseul normal. Din același motiv, până la terminarea lucrărilor, sunt suspendate stațiile Războieni și Guttenbrunn și a fost înființată perechea de stații Taborului la intersecția cu strada Semicerc”, transmite societatea de transport public.
Vă reamintim, reprezentanții primăriei au anunțat luni închiderea circulației rutiere pe tronsonul cuprins între str. Războieni și str. Tacit, în perioada 20 iulie – 19 septembrie. Detalii, AICI!
editor Dan Oancia
Pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!