Centrul de Proiecte al Primăriei Timișoara a publicat „lista cu rezultatele etapei 1 – verificarea conformității administrative și a eligibilității ofertelor culturale înscrise”. Sunt 99 de oferte culturale care au fost admise, într-o primă etapă, pentru finanțare. De menționat că același Centru de Proiecte anunța, în urmă cu câteva zile, că au fost înscrise 98 de dosare pentru Apelul 1.
„În total, Centrul de Proiecte a primit 98 oferte culturale, dintre care 22 acțiuni, 63 proiecte și 13 programe culturale”, transmitea Primăria Timișoara în 25 iunie.
Pe listă apar acum 99 de proiecte, care „luptă” pentru câte o parte din cele 3 milioane de lei puse la dispoziție pe Apelul 1. Sunt, de fapt, cinci arii de finanțare: arte vizuale, artă digitală și noile media – 800.000 lei, artele spectacolului – 675.000 lei; promovarea culturii scrise – 425.000 lei; patrimoniu cultural – 425.000 lei; educație în și prin cultură, intervenție culturală, rezidențe – 425.000 lei; fond de contestații – 250.000 lei.
Înscrierile s-au făcut online și pot primi finanțare nerambursabilă asociațiile, fundațiile, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau familiale și societățile comerciale care activează în domeniul cultural și artistic ori instituțiile publice de cultură, cu excepția celor din subordinea primăriei.
Printre asociațiile care vor finanțare nerambursabilă din bugetul local se numără și unele din Arad, Târgu Mureș sau București. Evaluarea se face în perioada următoare.
Lista proiectelor:
- 1. Asociația Arta, Cartea și Media – Istoria minorităților de-a lungul timpului în Timișoara!
- 2. Atelierele Culturale Timișoara SRL – Europe-2023 is us!
- 3. Asociația Culturală Contrasens – Invisible Cities / Imaginary Lands
- 4. Asociația Culturală Contrasens – The Other Europe’s Cinema
- 5. Asociația Culturală Contrasens – stART Privește Ascultă Gândește
- 6. Fundația Culturala Artmedia – Sunlight Theatre
- 7. Asociația Sfera Timișoarei – eLibrăria
- 8. Asociația Clubul de Dans Sportiv Sportim DanceProiect – Festivalul Internațional Toată Lumea Dansează
- 9. Fundația Art Encounters Foundation – MAP – Mentorate, Artiști, Parteneriate
- 10. Asociația Smart Med – Unseen. Concert in the Dark
- 11. Asociația Club Dans Sportiv Magnum V.R.D. – Timișoara aprinde lumina pe coregrafie
- 12. Asociația Cinemascop – Filmdefestival.ro – Cele Mai Bune Filme Ale Anului
- 13. Nada Pittner Stojici – Caligrafie vocală/ dincolo de vedere
- 14. SC Emartspec SRL – CooltHunt
- 15. Asociația Memoria Culturii – Black skin – White mask
- 16. Asociația Artiștilor din Partea de Vest a României A.A.V.R. – Timeless Festival
- 17. Asociația Imagine Timișoara – Imagine Timișoara Festival ediția a 3-a, ITF editia a 3-a
- 18. Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului – ARPAS – Dicționarul Multimedia al Teatrului Românesc – Timișoara (DMTR-TM)
- 19. Pittner Stojici Nada – Artele focului – Un simpozion anual de miniatura in bronz și arta prelucrării metalului și ceramicii
- 20. Asociația Culturală Kabaitan – SZalt – Centrul digital de educație media și jurnalism cultural
- 21. Asociația Culturală Arte-Factum – Nocturnalii – Platformă Teatrală Independentă, stagiune in/outdoor, ediția a V-a
- 22. Nada Pittner Stojici – Aeons the sound of light
- 23. Fundația Joana Grevers – Romul Nuțiu | Redescoperirea a două murale monumentale | Universitatea de Vest din Timișoara
- 24. Asociația culturală și ecologică Sepale – Apocalipsa elefantului alb
- 25. Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș – Festivalul Național de Folclor Tradiții la Români, ediția a VIII-a
- 26. Asociația Centrul Cultural Plai – Strada Fără Nume
- 27. Asociația Solidart – Homo Videns
- 28. Asociația Culturală Manekino – Artă pe muchie – Retrospectiva BIEFF (Festivalul de Film Experimental București) la TM
- 29. Asociația Festivaluri pentru Tineri – CultureJam ediția a III-a
- 30. Asociația Culturală La Două Bufnițe – Rezidența Literară La Două Bufnițe
- 31. Asociația Minitremu – Artă-mă. Reintroducere în educația artistică
- 32. Centrul Dialectic – Mnemosfera Timișoara
- 33. Asociația RPT MC – Pandemic Road Patrol MC România Bikers Festival
- 34. Asociația Simultan – Simultan Festival 2021
- 35. Asociația Teatru Pentru Tine – DialogIn
- 36. Asociația Clubul Lions Diamond – Concurs Muzical Național de Interpretare Vocală, sub egida „Lions European Musical Competition”
- 37. Asociația Noi Re-Creăm – Lost Tapes
- 38. Asociația pentru Educație Digitală – Bigger Picture Timișoara de poveste
- 39. Fundația Bartók – Carusel cultural
- 40. Fundația Cărturești – Street Delivery – Leapșa!
- 41. Asociația Memoria Culturii – Festivalul Internațional de Poezie „Ion Monoran”
- 42. Asociația Română de Artă Contemporană – Identitate Ultragiată [Wounded Identity]
- 43. Asociația Uniunea Artiștilor Plastici Filiala Timișoara – Timișoara in Imagini @ Legenda și Contemporaneitate
- 44. S.C. Magus Consulting S.R.L. – „Maria, Inima României” și „Războiul Regelui” (MIR & RR) – filme documentare – educație prin cultură
- 45. Asociația Pantograf – Sunetul sinagogilor
- 46. Asociația Pelicula Culturală – Timișoara copiilor
- 47. Asociația Artis – Serile Filmului Românesc la Timișoara, ediția a II-a (SFR la Timișoara)
- 48. Fundația Județeană pentru Tineret Timiș – Hai în capitală!
- 49. Asociația Solidart – PROF Admis
- 50. Asociația Societatea Internațională de Studii Muzicale – International Symposium Music and Medicine, 9th edition 21 – ISMM 21 Admis
- 51. Cristina Passima Trifon, președinte ASSOBAB – Switch On / Reflexii, Altiță și Curcubeu
- 52. Asociația Trib’Art – Romanian Chamber Orchestra-Compas Orchestral
- 53. Fundația Integratio – Vinerea Culturală 8.0.
- 54. Asociația Trib’Art – Pavilion Muzical- prin cartier
- 55. Asociația La Figurat – Sit+Read. Independent Art Book Fair. acronim: S+R
- 56. Asociația „Centrul Cultural pentru Imagine și Sunet” – Short Sounds: Silent Romanian Documentary
- 57. Asociația Pro Vlaicu – Musical Fairytales – Concerte educative
- 58. Asociația Omnipass Timișoara – Cinemateca Culturală, ediția a III-a
- 59. Galeria Catinca Tabacaru SRL – Video+Radio+Live
- 60. Asociația Omnipass Timișoara – Magnetic Festival, ediția a VI-a
- 61. Asociația Culturală Timorgelfest – EduArtRomi
- 62. Asociația Documentor – AnimaDOXS
- 63. Asociația Atelierul de Creație Creative – Night Talks
- 64. Gîrbea Alexandra Ioana Întreprindere Individuală – riTM
- 65. Electronic Resistance S.R.L. – Psihodromique
- 66. Reniform Production – De la Neacșu la AR: expoziție digitală în spațiul public.
- 67. Electronic Resistance S.R.L. – Cadru cu cadru
- 68. Fundația Diaspora – Promovarea patrimoniului cultural construit al Timișoarei
- 69. Asociația Societatea Musica Antica – Festivalul de Muzică Veche Timișoara
- 70. Fundația Universitatea de Vest Timișoara – Culture Talk
- 71. Andreea Snejana Simici Birou Individual de Arhitectură – POD 16
- 72. Asociația Teatrul Experimental Senzorial „Open Minds” – Stagiune de Teatru Senzorial Labirint
- 73. Ordinul Arhitecților din România, Filiala Teritorială Timiș – Colecția „Nicolae Sabin Dancu”
- 74. Asociația Lapsus – Lapsus Laboratory 4.0
- 75. Fundația Universitatea de Vest Timișoara – La UVT, Cultura este capitală!
- 76. Fundatia Hațegan – Balul Vienez de la Timișoara
- 77. Fundația Universitatea de Vest Timișoara – Trienala de artă a studenților europeni
- 78. Fundația Calina -„Cronicile viitorilor supereroi. Activare, mediere, educație prin artă”
- 79. Paul Daniel-Cristian Persoană Fizică Autorizată – Conferință pentru un plan de dezvoltare a culturii locale din Timișoara
- 80. Asociația Culturală Neo Art România – Grijă, Protecție, Comunitate
- 81. LIGI V-Event Întreprindere Individuală – Căsuța bucuriei
- 82. Centrul Dialectic – Oedip la Timișoara
- 83. Asociația CDPP – Centrul pentru Dezvoltare Personală și Profesională – Cultural City Hunt Timișoara
- 84. Asociația Film și Cultură Urbană (AFCU) – Caravana TIFF Unlimited la Timișoara
- 85. Asociația Teatru pentru Tine – Webtheatre
- 86. Asociația CDPP – Centrul pentru Dezvoltare Personală și Profesional – Timișoara_culture_tour.online
- 87. Asociatia OWPN Academy – Academia gratuită de educație emoțională și profesională în muzica electronică (Acronim: OWPN Academy)
- 88. Organizația Studenților din Universitatea de Vest Timișoara – StudentFest Haos
- 89. Fundația Calina – Bega Art Prize 2021
- 90. Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga AC) – Artă.Tehnologie.Inovație
- 91. Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc – InfiniTIFF TM
- 92. Asociația Animest – Animest Timișoara
- 93. Manifest Cultural SRL – Manifest.Albastru: conferință și expoziția „Albastru Cer”
- 94. Asociația Foc și Pară – Colonii din afara lumii / Off World Colonies – acronim CDAL
- 95. Asociația Timișoara Film Society – Iubesc Timișoara – Filmul, Sezon 2
- 96. Asociația Iubesc Timișoara – Descoperă Timișoara
- 97. Asociația Balvia Game Changer – The Art Of Video Games
- 98. Asociația Miscelaneu – Freidorf Mișcă
- 99. Centrul Dialectic – Arhiva de Sunet: Timișoara.
editor Dan Oancia
Pe aceeași temă:
Primăria împarte 3 milioane de lei la aproape 100 de proiecte culturale, prin Apelul 1 de finanțare
Citiți principiile noastre de moderare aici!