De la ședința de marți după-amiază a BPJ PNL Timiș au lipsit însă foarte mulți primari. Explicația președintelui PNL Timiș, Nicolae Robu, este că aceștia au refuzat, la inițiativa primarului din Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, să respecte statutul în ceea ce privește luarea deciziilor în partid.
„Sunt mulțumit că astăzi, PNL Timiș a făcut dovada clară că este o organizație eminamente democratică. Circa 2/3 din membrii BPJ au participat la ședință și, după o dezbatere lungă, dar calmă, elevată, la nivelul a ceea ce PNL Timiș reprezintă astăzi, au agreat prin vot, în unanimitate, abordarea paritară între cele două componente ale partidului, a ordinii pe liste pentru alegerile parlamentare. Mulțumirea îmi este umbrită, însă, de absența de la vot a unui număr mare de colegi primari, care, la inițiativa domnului primar de Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, au refuzat respectarea statutului în ceea ce privește luarea deciziilor în partid, dorind să-și impună punctul de vedere altfel decât prin votul BPJ. Vreau să accentuez că eu nu am fost și nu vreau să mă las antrenat în nicio luptă, cu nimeni din partid și cu atât mai mult cu colegii primari, pe care îi apreciez. Și îi apreciez nu oricum, ci în cunoștință de cauză asupra a ceea ce înseamnă să fii primar, fiind și eu însumi. Potențialitățile mele vreau să le folosesc pentru realizări în funcția de primar și în lupta cu PSD. Îi asigur pe domnii primari că voi oferi tot sprijinul pentru accederea în funcții executive – secretari de stat, etc. – a acelor colegi pe care ei îi agreează și că vreau, în continuare, ca ei să fie parte importantă la luarea deciziilor în PNL Timiș, așa cum am făcut să fie și la ora actuală (din cei 99 membri BPJ, 38 sunt primari)”, a declarat Robu după ședință.
Primul loc la Senat era deja adjudecat de Vasile Blaga, iar primele două de la Camera Deputaților de Marilen Pirtea și Ben-Oni Ardelean. Voturile din BPJ au stabilit candidații de pe următoarele locuri. La Senat, Blaga este urmat de Dumitru Dinulescu, Ioan Sas și Longin Popescu. La Camera inferioară, după Pirtea și Ardelean vin, în ordine, Liliana Oneț, Balint Petrescu, Liviu Cocean, Mariana Nagy, Daniela Mariș, Maria Barna, Adrian Colhon și Cornel Sămărtinean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!