Potrivit primarului Timișoarei, lista prezentată pe rețeaua de socializare a fost trimisă de edil către conducerea Enel, cu solicitarea de „intervenție de urgență”. Nicolae Robu a pus lista pe Facebook pentru ca timișorenii să poată comenta dacă revine curentul pe străzi. Postarea primarului se numește: „STRĂZI FĂRĂ CURENT ÎN MUNICIPIUL TIMIȘOARA”.
„Îi rog pe cei care mi-au făcut sesizările să-mi comunice printr-un comentariu la prezenta postare, dacă problema e rezolvată sau nu la această oră, respectiv de îndată ce se rezolvă. Scrieți simplu: «Poziția X din listă: REZOLVAT», pentru a ne fi ușor să actualizăm evidența”, le transmite Robu oamenilor.
Zilele trecute, autoritățile locale, dar și mai marii de la București au pus tunurile pe Enel, considerând că este anormal ca la câteva zile de la furtună, în Timiș să existe încă localități fără curent electric. Mai mult, Robu cere cu insistență celor de la Enel să nu mai lase Timișoara în beznă, seară de seară.
„Acum, când problema alimentării cu energie electrică este aproape rezolvată în oraș, cer companiei Enel (o companie privată străină, neaflată, deci, în jurisdicția primăriei, vă rog să aveți în vedere asta) să se concentreze pe problema iluminatului și să elimine urgent bezna din oraș, devenită obișnuită seară de seară/noapte de noapte. Cer cu insistență! Este inadmisibil ca cetățenii Timișoarei să aibă parte de un iluminat stradal atât de prost, în general vorbind, nu numai acum, în contextul furtunii – când, până la o anumită limită, putem înțelege explicațiile –, dar în general vorbind”, a scris Robu.
Cu o seară înainte, primarul Timișoarei mai scria pe rețeaua de socializare că „s-a progresat mult de către Enel în problema alimentării cu energie electrică, iar vineri se estimează că toată lumea va avea curent în Timișoara, în afara celor din zonele unde s-au prăbușit stâlpi (e vorba de câțiva stâlpi!). Imediat se va trece și la soluționarea problemelor cu iluminatul public stradal, foarte important și el”.
UPDATE. Lista se referă la curentul din casele oamenilor, nu la iluminatul stradal
Vineri, în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o la partidul pe care îl conduce, primarul Nicolae Robu a ținut să precizeze că este vorba despre o listă cu străzi pentru care a primit sesizări de la timișoreni. Deci, de fapt, nu este vorba despre iluminat stradal, ci despre curentul din casele oamenilor.
„Cele mai multe sesizări sunt punctuale, se referă la un număr de case sau de bloc. Probleme acum sunt cu branșamentele, exceptând zonele cu stâlpi”, a precizat Robu.
Lista străzilor, făcută publică de primarul Timișoarei pe Facebook:
1. 1 Decembrie, Nr. 6, apt.8B
2. Anina, Ciarda Rosie
3. Avram Imbroane
4. Barițiu
5. C.D.Loga 21, 10 apartamente
6. Calea Mosnitei nr 8, colt cu Albastrelelor, tot complexul de hale
7. Cărăbușului nr. 18A
8. Casele de pe Mangalia, partea cu numere pare
9. Cezar Bolliac nr. 25, 27, 36A
10. Chișodei (Fratelia)
11. Clăbucet
12. Constantin Stere
13. Dâmbovița (nr 71-77; 104-108; zona de case de lângă golful de pe Bega)
14. Dimitrie Stan
15. Fructelor
16. Fructelor nr 5
17. Gheorghe Baritiu nr 34 si nr 32
18. Gheorghe Barițiu nr.28
19. Gheorghe Baritiu nr.6
20. Gheorghe Baritiu, nr 4
21. Gradinii
22. Grădinița PP nr.44
23. Hepe nr 77
24. Imbroane nr.34
25. Intrarea Tălăngii
26. Învățătorului
27. Liege Nr 2
28. Lipovei martir Alexandru Grama
29. Luncii (unele case)
30. Mandalia nr 4
31. Mangalia, numerele pare
32. Mătăsarilor
33. Matei Millo
34. Matragunei
35. Mircea cel Batran
36. Mircea Cel Bătrân
37. N. D. Cocea nr. 4, înca nu este curent pe toate fazele!
38. OFCEA
39. Ofcea nr 2-10, 1-7
40. Ofcea nr 4 etc.
41. OLARILOR
42. Olarilor (Ciarda Rosie)
43. Olarilor, Numarul 13
44. Pal Eva Iliana,Str ardealului nr 17 casa
45. Păstorilor nr. 1, lângă stația de epurare
46. Pe Renasterii nr. 16…18
47. Pe Semicerc, Ronat
48. Spl. Sofocle
49. Pe strada luncii de duminică nu este curent doar o parte
50. Str.Câmpului nr.3 (vis -a-vis de Căprioarei nr.25)
51. Perlei 1, zona Lipovei
52. Pomiculturii
53. Remus radulet nr.14
54. Renașterii (zona Modern)
55. Sagului la INTERCOLOR
56. Sagului nr 136
57. Semicerc in Ronat si zonele colaterale
58. Silistra
59. Silistra
60. Silistra nr.31
61. Sofocle
62. Splaiul Sofocle
63. Splaiul Sofocle nr 35-41
64. Steaua
65. Stelelor nr. 10 (cartier Dacia)
66. Stelelor nr.8
67. Str Iasomiei
68. Str. Aca de Barbu nr. 7
69. str. Aurel Popovici nr.9 ap1 si ap3
70. Str. Ion Romanu, Sofocle
71. str. Lorena ( între str. Gh.Adam si Aleea Pădurea Verde)
72. Str. Luncii
73. Str. Ofcea (colt cu Pârvan)
74. Str. Olarilor, cartier Ciarda Roșie
75. Str. Sofocle, Freidorf
76. str.George Ardelean nr .5 (înainte de Aviasan)
77. străzile Luncii, Mătrăgunei, Vălișoara (străzi aferente str.Calea Ghirodei)
78. Taborului din Ronat
79. Telegrafului
80. Telegrafului nr.60
81. Telegrafului zona de case, înspre Modern
82. Transilvania
83. Vulturilor
84. Zona din jurul Lidl din Torontalului
85. Zona Freidorf splaiul Sofocle
86. Zurich
[related-post post_id=”1899327″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!