Reprezentanții Primăriei Timișoara anunțau, în februarie 2021, că vom avea 16 stații noi de monitorizare a calității aerului, mult mai performanțe decât cele vechi, care ne vor ajuta să identificăm mai rapid poluatorii din oraș. Rețeaua de colectare a informațiilor privind concentrațiile orientative ale poluanților PM 2.5 și PM 10 a fost lansată oficial marți, 8 iunie.
„Ca urmare a unui parteneriat încheiat între Primăria Timișoara și Fundația ETA2U a fost pusă în funcțiune o rețea de colectare a informațiilor privind concentrațiile orientative ale poluanților PM2.5 şi PM10 pentru 16 locații din municipiu. Aceste informații pot fi vizualizate direct pe pagina web a Primăriei Timișoara, printr-o fereastră din pagina https://www.airdata.ro/”, transmit reprezentanții PMT.
Pe site pot fi observate mai mult de 16 locații din municipiu, la care se adaugă unele din Moșnița, Chișoda și Dumbrăvița, după cum urmează: bd. Liviu Rebreanu, Chișoda, str. Gh. Lazăr, bd. Cetății, Calea Buziașului – AEM, Calea Aradului – Liege, Calea Aradului – Miresei, str. Ion Mihalache, Surorile Martir Caceu, Pasajul Jiul, str. Aristide Demetriade, str. Gării, str. Divizia 9 Cavalerie, bd. Vasile Pârvan, str. Budai Deleanu, Calea Șagului – Ana Ipătescu, Bd. Take Ionescu, Dumbrăvița Vest, Moșnița Nouă, Calea Lugojului, Dumbrăvița Centru, Musicescu, HUB 700.
Despre „citizen science” cu PMT
Toate „locațiile” de pe site-ul PMT sunt verzi și ne trimit pe site-ul airdata.ro, iar PMT ne anunță că „datele colectate vizează promovarea unui comportament pro-mediu și pro-climă al cetățenilor municipiului Timișoara prin stimularea interesului acestora pentru calitatea aerului și prin dezvoltarea unor inițiative de tipul «citizen science», precum și a implicării active a populației pentru dezvoltarea rețelei de monitorizare”.
„Nu avem nimic de ascuns. Vrem să știm adevărul despre calitatea aerului din Timișoara. Mă bucur mult când astfel de parteneriate se concretizează spre binele orașului și comunității timișorene”, a declarat primarul Dominic Fritz.
În urmă cu patru luni, edilul-șef spunea că „vom putea să identificăm rapid poluatorii din oraș și, în același timp, să avertizăm timișorenii”.
Potrivit reprezentanților fundației amintite, implementarea rețelei s-a realizat prin conectarea unor senzori la mai multe tehnologii de colectare și transmitere a datelor, creând un sistem de monitorizare a microparticulelor în folosul comunității.
Timișoara are încă din anul 2007 patru stații care măsoară poluarea din oraș, care fac parte din Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului – RNMCA. Două dintre ele sunt de trafic și sunt în amplasate în Calea Aradului și Calea Șagului, cea de pe C.D. Loga este stație de fond urban, iar cea de pe Bd. Iosif Bulbuca este una industrială.
Vă reamintim, în luna mai a anului trecut, România era amenințată din nou cu infringementul din cauza poluării. Timișoara era unul dintre cele cinci orașe cărora Comisia Europeană le-a dat un termen de patru luni pentru a rezolva problema calității aerului. Autoritățile anunțau atunci că vor interzice circulația autobuzelor și camioanelor cu motor sub Euro 4.
editor Dan Oancia
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
X“în luna mai a ANULUI TRECUT, România era amenințată din nou cu infringementul din cauza poluării. Timișoara era unul dintre cele cinci orașe cărora Comisia Europeană le-a dat un termen de PATRU LUNI pentru a rezolva problema calității aerului. ”
Fritz, esti bine? am inteles, administratia anterioara n a rezolvat. dat tu faci iar masuratori? Sper ca parteneriatul ala nu costa, sau? dar oricum, nu faci tu si o comisie care sa analizeze datele? si sa implici ai niste ong uri de mediu, eventual pe niste bani? si in principal, nu te ocupi tu cu orice, numai sa nu faci nimic? Fritz, e mizerie pe strazi, e traficul varza, si is niste fabrici binecunoscute, ce naiba ai de analizat? Fritz, politia tot retrage placute de inmatriculare la masini care polueaza zi le la RAR sa verifice cum se face ITP ul acolo unde si au facut aia dupa care iese fum negru. Fritz, termina odata santierele fritz, si spala strazile. Fritz, lasa gargara, fritz!
PS: felicitari votantilor!
Orasul e tot mai poluat, nu atit de la multele mașini, ci MODUL AGRESIV CUM CIRCULĂ. este știut ca viteza mare pe străzi, nu doar că ridica tot praful, dar și creste poluarea fonică+cea de noxe. Nemaivorbind cum își tureaza motorul accelerînd ca demenți cind pleacă de la semafor, practic DUBLIND noxele emise către pietoni. Romanul e de un primitivism feroce. DAR SI AUTORITĂȚILE CE NU IMPLEMENTEAZĂ UN SISTEM DE RADARE SI CAMERE CARE SA AMENDEZE PROMPT ACEST COMPORTAMENT. Exact ca în Vest. Trebuie doar copiat și preluat ÎNTOCMAI. Dar cinesa facă asta? Nepasatorii habarnisti din CL?! Care s-au înghesuit acolo doar ptr a satisface interesele celor cu afaceri imobiliare?! Puțin le pasa lor de timișoreanul de. Rand. NEPASAREA e atributul lor principal. Apoi AMATORISMUL
Ce tot măsurați atita, mai bine LUATI ODATĂ NIȘTE MASURI CONCRETE. La români doar abureală și studii
Se observa varfuri in intervalul 7-9 datorate probabil traficului si alte varfuri noaptea. Acolo e clar ce se intampla si ar fi simplu de aflat si cine le produce.
Ce buni suntem in romanica la masuratori, analize, studii si dupa….. NIMIC. Problemele raman “analizate” si atat!
Ce sa mai tot masuram poluarea, stim toti de la cetateanul de rand, la primarie, la guvern pana la nivel european ca avem poluare! Acuma masuri!
Am tot vazut la televizor imagini din sectorul 1 cu gunoaiele si m-am uitat atent la borduri! Nici gram de praf, frunze moarte, hartii sau nimic pe langa bordura. Curate lux! La noi e praf cu frunze moarte langa fiecare bordura! Si va mirati de unde se ridica particulele in aer!
Apoi traficul rutier face poluare! Pe langa circulatia camioanelor, autobuzelor si masinilor care fac fum, orice masina consuma mai mult si produce mai multe noxe daca sta la cozi, daca sunt mai multe opriri si porniri! Traficul trebuie fluidizat! Asta inseamna prima data mai putine semafoare si speedbumpuri! Asta instant se poate face! Apoi pe termen lung pasaje denivelate in intersectiile mari ca sa nu mai stai la semafoare.
Si alta actiune rapida este betonarea/asfaltarea tuturor petecelor de pamant fara iarba dintre blocuri!