Ostaficiuc a afirmat că, în acest moment, reprezentanţii Ministerului Transporturilor au decis ca întrega centură a oraşului Timişoara să fie integrată într-un proiect unitar şi va face lobby pentru ca această investiţie să fie inclusă în bugetul pe anul 2012, finanţarea urmând să fie realizată din fonduri externe.
„S-a ajuns la concluzia că trebuie să intre în discuţie întreaga centură. Mai avem 12 kilometri, între Utvin şi Calea Aradului, care nu au fost integraţi în proiectul mare. Pentru prima parte s-au obţinut indicatorii tehnico-economici. Probabil că vom discuta pentru bugetul din 2012, vom face lobby la nivel naţional pentru a fi inclus. Oricum, finanţarea va trebui să fie făcută din fonduri externe”, a spus Ostaficiuc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!