Astfel, cei mai micuţi pot participa la un atelier ludic, de iniţiere în limba franceză prin mimă, teatru, lectură şi jocuri interactive. Aceste ateliere au loc în ultima sâmbătă din fiecare lună, la ora 12 şi în prima miercuri din fiecare lună, la ora 16. De asemenea, pot opta pentru un atelier de desen, în a doua sâmbătă din fiecare lună, de la ora 10:15. Şi cei mai mari dintre copii pot participa la felurile ateliere: atelier de mimă şi teatru pentru copii (9-15 ani), atelier de desen pentru adolescenţi şi tineri (peste 12 ani), atelier de mimă şi teatru pentru adolescenţi şi tineri (peste 15 ani). Toate atelierele sunt gratuite pentru copiii înscrişi la mediatecă.
Loc de joacă pentru cei mici, la Centrul Cultural Francez
Mediateca Centrului Cultural Francez din Timişoara are amenajat de săptămâna trecută un loc de joacă, unde copiii, de la bebeluşi până la cei mai voinici, se pot juca, desena şi pot citi poveşti într-un spaţiu primitor, alături de părinţi. Mai mult, micuţii pot participa la ateliere creative propuse special pentru ei, ateliere care le vor stimula imaginaţia, îndemânarea şi uşurinţa în comunicare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!