Prevederile legii au intrat deja în vigoare. Astfel, patronii sunt obligați să afișeze panouri de înștiințare la ușa clădirilor și spațiilor publice din categoria comerț, cultură și turism, care nu dețin autorizație de securitate de incendiu.
„Beneficiarii acestor construcții publice au obligația să realizeze și să amplaseze în dreptul intrărilor panouri de înștiințare, tipărite cu litere de tipar cu dimensiuni de minimum 2,5 cm, de culoare roșie, pe fundal alb, având conținutul: «Acest spațiu funcționează fără autorizația de securitate la incendiu.» Nemarcarea corespunzătoare a acestor tipuri de obiective atrage după sine sancționarea contravențională cu amendă în cuantum de până la 5.000 lei. Construcțiile publice care vor trebui să afișeze panourile de înștiințare fac parte din cele care reunesc un număr mare de utilizatori și pentru care sunt necesare măsuri sporite de siguranță pentru prevenirea incendiile”, transmit reprezentanții ISU Banat.
La finalul anului trecut, numai în zona bulevardului Constantin Brâncoveanu, inspectorii ISU au împărțit zeci de amenzi și avertismente comercianților care nu aveau autorizații de securitate pentru incendii. Controalele au fost făcute după ce, în decembrie, un om a murit și mai multe clădiri au fost distruse în urma unui incendiu violent, izbucnit din cauza suprasolicitării instalației electrice.
Potrivit ISU Timiș, la nivelul județului își desfășoară activitatea peste 15.000 de operatori economici și instituții.
Un mort si doua cladiri distruse in urma unui incendiu violent, la Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!