Vă reamintim că, recent, viceprimarul Dan Diaconu şi arhitectul-şef al Timişoarei, Ciprian Cădariu, au transmis o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis, prin care îl rugau să intervină în această problemă, având în vedere că Primăria Timişoara are două programe prin care ar putea acorda bani asociaţiilor de locatari pentru renovarea imobilelor istorice. Ambele programe sunt, însă, blocate de legislaţia aberantă, care permite primăriilor să reabiliteze blocuri, dar nu şi clădiri monument istoric. Mai exact, este vorba de un program susţinut din bugetul local, prin care asociaţiile de proprietari ar putea fi sprijinite să reabiliteze clădirile istorice din oraş, şi despre programul KfW, finanţat de Guvernul Germaniei. În total, milioane de euro care nu pot fi folosite pentru că legislaţia românească nu permite acest lucru.
Aberaţia a fost sesizată şi de cei din Primăria Timişoara, care au purtat discuţii cu cei de la Bucureşti, însă în zadar. Astfel, nimeni nu înţelege de ce blocurile pot fi reabilitate din bani publici, însă clădirile istorice nu. Iar problema nu este doar în Timişoara, ci în toată ţara, cu excepţia oraşului Sibiu, care a primit o derogare specială în momentul în care a devenit Capitală Culturală. Astfel, sute de mii de imobile istorice stau să se prăbuşească, iar primăriile, chiar dacă au banii necesari, nu pot interveni.
Pentru că situaţia părea fără ieşire, anul trecut, conducerea primăriei a purtat discuţii şi cu parlamentarii de Timiş, în încercarea de a schimba legislaţia pentru a permite municipalităţii să finanţeze reabilitarea imobilelor istorice.
„Ideea iniţiativei legislative a fost propusă parlamentarilor la întâlnirea din noiembrie 2014 între primarul Timisoarei şi executiv şi parlamentarii din Timişoara. Ulterior am definitivat textul de propunere de modificare a legii 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor şi l-am prezentat colegilor noştri din Arad, Oradea şi Cluj, municipii cu aceleasi probleme ca ale Timişoarei în privinţa patrimoniului istoric aflat în proprietatea persoanelor private. Pe scurt, iniţiativa legislativă corectează tipul de lucrări admisibil la finanţare prin introducerea lucrărilor de consolidare a acoperişului, respectiv zidăriei, defineşte intervenţia ca investiţie de interes public local, respectiv introduce un mecanism de finanţare asemănător celui de la reabilitarea termică a blocurilor”, a declarat, pentru tion.ro, viceprimarul Timişoarei Dan Diaconu.
Propunerea legislativă despre care face vorbire viceprimarul Dan Diaconu a fost depusă la Camera Deputaţilor încă din luna mai. Interesant este că doar un singur deputat de Timiş a rezonat până acum la ea. Este vorba despre Horia Cristian (PNL), cel care este şi iniţiatorul modificării la care se face referire.
„Prin propunere s-ar institui un procent de maxim 50% de finanţare nerambursabilă din partea Consiliilor Locale, precum şi taxa de reabilitare cladire istorică aplicabilă exclusiv celor care beneficiază de intervenţie şi prin care se recuperează sumele aferente la bugetul local. Iniţiativa legislativă a fost depusă la Camera Deputatilor în luna mai prin intermediul domnului deputat Horia Cristian şi a susţinerii de către alţi 23 de deputati, iar acum se află la Senat ca prima cameră sesizată”, a mai spus Diaconu.
Rămâne de văzut dacă până la finele acestui an situaţia se va debloca, având în vedere că unele iniţiative legislative zac cu anii în sertarele Senatului sau Camerei Deputaţilor. De aceea vă invităm pe voi, cititorii tion.ro, care locuiţi în clădiri monument istoric să îi scrieţi deputatului sau senatorului vostru şi să îl rugaţi să voteze acest proiect.
Alte articole pe aceeași temă:
Scrisoare catre presedintele Iohannis pentru salvarea imobilelor istorice din Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!