Ultimul incident în care a fost implicată banda de copii s-a petrecut sâmbătă, pe Aleea Veveriței, când puștii au încercat să tâlhărească o femeie. Lucrurile nu au decurs, însă, așa cum erau planificate.
„Figura ce cere milă este unul dintr-o gașcă de 6 copii cu vârste între 6 și 10 ani ce au încercat să o tâlhăreasca pe soția mea, astăzi, pe zi, în jurul orei 12, în fața scării de bloc de pe Aleea Veveriței din zona Dâmbovița (între Științei și Teatrului – în spatele mini-marketului Carrefour). Soției i-a părut cam nefiresc că un grup de copiii doresc să intre în scară împreună cu ea și a ezitat să mai intre. I-a întrebat dacă caută pe cineva, moment în care s-a trezit înconjurată și cu unul dintre copiii cu mâna pe portofelul ei. Ceilalți, inițial încercau să-i distragă atenția, pentru ca apoi să tragă de ea. Noroc ca nu erau mai mari. A scăpat reușind să țină bine de portofel și să se țină pe picioare”, a scris soțul femeii, Cristian Brâncovan, pe Facebook.
Când a auzit povestea, acesta s-a dus să îi caute în zonă și i-a găsit într-un grup de colindători ce erau luați la întrebări de un polițist local. Când a cerut sprijinul polițistului să îi rețină, copiii au fugit, însă timișoreanul a reușit să îl prindă pe unul dintre ei.
„I-am căutat ulterior prin zonă, pe baza descrierii soției și i-am identificat între un grup de colindători adulți ce erau luați la întrebări de un polițist local pentru tulburarea liniștii publice. I-am cerut polițistului să mă sprijine să-i rețin pe copii, dar nu am reușit să pun mâna decât pe un copil, restul fugind și urmărind din depărtare. Colindătorii pretindeau că nu au legătură cu copiii și au dispărut urgent din zonă. Pentru că era evident ca autorii erau minori și nu răspund legal, am fost sfătuit de polițistul local: “dați-i drumul că cine știe ce se mai întâmplă…”, astfel încât i-am dat drumul copilului identificat de soție ca fiind unul din autori (respectivul copil dădea vina pe altă fată din grup). Am făcut niște poze și un filmuleț, dorind să atrag atenția vecinilor asupra pericolelor ce ne pândesc, mai ales pe noi cei de pe Aleea Veveriței, unde de două luni nu mai avem iluminat public (fiind afectate și vreo 10 scări de bloc din jur). Situația descrisă s-a întâmplat ziua, dar imaginați-vă care sunt șansele unei femei seara, în fața a 6 băieți mai mărișori, de 13-14 ani”, a mai scris Brâncovan.
El este decis să solicite la Primăria Timișoara o autorizație de protest în zonă, deoarece a sesizat problemele de ordine publică încă din 2013 și, recent, în urmă cu două luni.
„În joc e siguranța mea, a soției și a părinților mei, ce locuiesc în blocul de vizavi de mine…… deci nu mă las așa ușor, chiar dacă la ora asta m-am mai calmat”, a mai spus Cristian Brâncovan.
Curajul timișoreanului i-a inspirat și pe alți locuitori din zonă, care au început să își spună pățaniile cu acest grup de infractori minori. Astfel, s-a aflat că aceștia au amenințat cu un cuțit un timișorean de pe aleea Citadelei. Totul s-a petrecut ziua, la ora 11, când fetița filmată, împreună cu un alt băiat, au încercat să intre într-un balcon, însă, când au fost prinși de proprietar, au furat o scrumieră, iar apoi l-au amenințat pe acesta cu un cuțit. Iar poveștile continuă să curgă. Grupul a mai tâlhărit, sâmbătă, o femeie în fața farmaciei Dona din zonă, fugind cu portofelul acesteia.
Și taximetriștii îi cunosc pe puști, deoarece aceștia sparg și mașini și vin apoi să le ofere diverse lucruri de vânzare.
Pentru că polițiștii par să nu le poată face nimic, unii dintre locuitori au propus chiar organizarea unor patrule civile în zona Dâmbovița, pentru a combate banda de hoți.
Dacă ai întâlnit și tu banda de hoți, povestește-ne în comentarii sau pe Facebook, poate aud și autoritățile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!