Medicii de la spitalul de boli infecțioase sunt ocupați cu pacienții infectați cu SARS-CoV2. Nu mai sunt paturi libere, din 50, iar la Terapie Intensivă e plin. Acolo se află în continuare în stare gravă bărbatul de 50 de ani care a refuzat tratamentul cu Remdesivir, cel mai cunoscut antiviral în lupta cu SARS-Cov2. El a ajuns în urmă cu câteva zile la ATI și este tot acolo. Doctorii spun că suferea de hipertensiune. Tot la ATI a ajuns și un tânăr de 30 de ani, în stare gravă.
„Pacientul de 50 de ani este foarte grav de două zile, avea hipertensiune, cred că mai avea încă o patologie. Avem și un pacient cu Covid-19 de 30 de ani în Terapie Intensivă, are o infecție respiratorie. Cele mai multe decese în ultimul timp le-am avut la populația hematologică, cu leucemie”, ne-a spus Cristian Oancea, manager la Spitalul „Victor Babeș”.
Potrivit lui Oancea, la spitalul de la Pădurea Verde sunt internați doar pacienți cu forme moderate, severe și foarte severe de Covid-19, iar cei asimptomatici sau cu forme ușoare sunt trimiși la Spitalul CFR, la Spitalul din Gătaia sau la Spitalul Municipal.
„Spitalul este plin, avem 50 de locuri. Am chemat ambulanțele să mutăm pacienți la Gătaia, unde s-a făcut un pavilion special pentru pacienții din spitalul de acolo, am reușit să îl controlăm. Nu știm ce ne rezervă acest weekend, aseară (miercuri seară – n.r.) era plin, nu mai aveam niciun loc, a trebuit să trimitem ambulanțele. (…) Transmisia intracomunitară este foarte mare, încât vom deservi doar forme moderate, severe și foarte severe de Covid. În fiecare zi, în Terapie Intensivă avem unul sau două decese. Transmisia este foarte ridicată”, ne-a mai declarat directorul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș”.
Potrivit lui Cristian Oancea, la spitalul de la Pădurea Verde sunt 50 de paturi la Covid infecțioase, 20 infecțioase non-Covid, iar Pneumologia merge inclusiv cu zona galbenă spre 80 de locuri non-Covid. În Terapie Intensivă sunt patru paturi de Covid, se poate face suplimentare până la șapte. Non-Covid sunt șase paturi de Terapie Intensivă, iar corpul de Chirurgie Toracică poate fi transformat în Terapie Intensivă, cu zece paturi.
Spitalul „Victor Babeș” are 25 de ventilatoare pregătite pentru cazurile grave de Covid-19.
Articole pe aceeași temă:
Trimite articolul
X50 paturi pentru 4 județe ? Dar de 4 luni de cand a început pandemia ce au făcut domnii directori, au cumpărat lumânări?
-
Prostea, crezi ca doar de paturi e nevoie sau și de un acoperiș și o grămada de echipamente conexe?
După mintea ta, directorii in loc sa cumpere lumânări ar fi putut cumpara paturi și sa le instaleze într-un parc.-
Prostel, te crezi destipt dar impungi. Trebuiau sa se pregateasca si nu sa faca manevre politice sa ajunga pe functii. Unii, chiar acest Cristinel oanceaa, are un ordin de executat. Nu il tulburati
-
Zeroule, daca erau ocupati cu manevrele politice ca sa ajunga directori inseamna ca nu puteau face nimic cu paturile pentru ca nu erau inca direcotori. Vezi, e grea logica elementara dar e usor sa debitezi ineptii ca sa semnalizezi ca esti prost.
-
-
:)))
Corect! Prostea nu gândește!-
Cititoare in stele esti tu proasta de impungi. Directorasii tin cu dintii de scaune, asta e preocuparea principala! Si daca nu era Covid, la spitalul Babes era o mizerie crunta. Trebuiau sa termine corpul nou abandonat din Torontalului, daca Municipalul prosteste se extinde in parcul Botanic, nu sa stea intr-o cladire de 100 de ani cu wc infecte!!
-
-
lasati politica e vb de vietile oamenilor
numai tam tam si politica in loc sa facem ceva constructiv pt noi si societate
-
Nu l mai citati pe marele doctor și director Oancea. E un nimic, un om fără caracter
-
Ajungi tu la mama lui, ca dumnezeu asa ne bate, cu socoata!
Dacă erai mai destept scria el despre tine acum-
Ce sofisme de doi bani aveti. Pe voi au efect, gandacilor?
-
Pai sa mai bage domnul primar inca vreo citeva zeci de milioane de euro in afacerea falimentara colterm si o sa fie bani destui si pentru spitale,este posibil ca cu bani bagati in acest colterm in ultimii ani sa se poata construi citeva spitale,si la Gataia,ma gindesc ca sint medici epidemologi care ii trateaza pe bolnavi.
Si cand eu spun ca nu vreau asigurare medicala luata din salariu din cauza unora ca asta, sar toti desteptii ca nu e bine. Dar cand vine vorba de toti obezii, diabeticii, ciroticii, vai “ai mila de ei, ca asa o sa ajungi si tu”. O tara cretina care NU MERITA democratie, sunteti prea prosti pentru asa ceva
-
Nu iti este rusine sa vorbesti asa despre diabetici? Cum poti sa traiesti cu conceptia asta? Mama mea are diabet si nu este usor!!!
-
Tot comentariul tău, in care-i faci proști pe Români, porneste de la afirmația asta: “din cauza unora ca asta”. Bănuiesc că faci referire la directorul spitalului de infecțioase Timiș! Ce probleme ai avut, omule, cu el de ajungi sa înjuri un popor întreg?
-
@tibi, si noi aia obezi, diabetici si ciortici ar trebui sa spunem ca nu platim asigurarea medicala pentru ca sa beneficieze si cei ca tine cu un singur neuron si ala afectat de singuratate…. sa stii ca sunt obezi care nu au devenit asa din cauza mancarii excesive ci din motive medicale, sunt diabetici care nu au facut diabet din prea multe dulciuri, ci din motive medicale, din motive de stres, si sunt cirotici care nu au aceasta boala din cauza bauturii in exces ci din alte motive medicale corelate. Dar tampiti ca tine sunt doar cei care din motive independente de vointa lor au ramas cu un singur neuron ……sa fi vesnic sanatos tun, sa nu dea dumnezeu sa intri vreodata in caegoria aia pe care o ironizezi asa de frumos acum cu un ” ai mila de ei , ca asa o sa ajungi si tu”…..
-
Si de ce e treaba mea ce ghinion au altii? Eu nu vreau ajutor pentru ghinioanele mele
-
Ba, esti prost de puti, mai bine taci… Ghinionul tau e exista si e evident, se numeste retard!
-
perfect. da-mi bani pentru acest ghinion.
-
-
-
de ce nu spuneti un numele bolnavuluitanar fara alte afectiuni, macar initiale sau ceva, totul e f secret cu bolnavii, dar daca ar fi prins ca a baut o bere la volan, spuneati si numele parintilor lui…boala exista, dar nu cum se prezinta, este pasul spre automatizate si AI 👋 democratia este un vis frumoa!
Faliment organizatoric si administrativ.
Cate locuri sunt la VB de sunt ocupate?Intreb doar
Oh nu, panica, panica, panica
si daca nu refuza nu tot acolo era?de ce avem atatia morti daca medicamentu functioneaza? exista teste facute comparativ? ct la suta se vindeca cu si cati fara medicamente? de 100 de ani, industria farmaceutica nu a reusit sa faca un medicament pentru raceala sau un vaccin funtional pentru gripa. acum vor sa credem ca in 6luni fac vaccin pentru covid.
Si nu am nimic impotriva bigpharma. acu 8 ani, am luat de 2000usd actiuni la ei. le-am vandut anu trecut cu 20k. la afaceri is super
Nu reiese din articolul dvs. unicul indice important: cati bolnavi numai cu covid19 sunt in stare grava la ATI? Xe ce se ascunde asta in toate raportarile? Ha? Mincinosilor.
Domnule Oancea, paturi ocupate în totalitate, prostii când pe saloane stau poate 2 sau 3 pacienți. Cei internati de 14 zile și retestati care au ieșit în continuare pozitivi de ce ia-ți mutat la spitalul CFR. RUȘINE ORDINARULE