Mai mulţi cititori ne-au trimis o serie de poze suprinse în parcările supermaketurilor din Timişoara, în care se poate observa cum aproape toate locurile de parcare pentru persoane cu handicap sunt ocupate de maşini. În lipsa altor informaţii, am putea crede că, într-adevăr, cei care au parcat suferă cu adevărat de vreo dizabilitate locomotorie. Însă, după cum se mai poate observa, unii şoferi nu au nicio problemă să vină pe picioare până la maşină şi chiar să se angajeze în discuţii cu cerşetorii din zonă, înainte de a se urca la volan.
De asemenea, mai avem şi declaraţiile cititorilor www.tion.ro, care nu au reuşit să surprindă şi şoferii în poze, dar care susţin că aceştia nu aveau absolut niciun handicap.
Dacă parcările supermaketurilor ar trebui să fie supravegheate de angajaţii firmelor de pază, nu acelaşi lucru se poate spune despre străzile din Timişoara, care sunt pur şi simplu sufocate de maşini. Un astfel de exemplu este pe strada Brazilor, unde un şofer a parcat cu o mare doză de delăsare, nelăsând loc de trecere pentru pietoni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!