Administraţia Naţională „Apele Române” prin Administraţia Bazinală de Apă Banat implementează proiectul „Regularizare pârâu Pogăniş şi afluenţi pe sectorul Brebu-confluenţă râu Timiş, judeţul Caraş-Severin şi judeţul Timiş”.
Aproximativ 75% din totalul lucrărilor prevăzute în proiect au fost deja realizate, am aflat de la specialiştii ABAB. Lucrările sunt necesare pentru a înlătura posibilitatea de producere a pagubelor materiale prin inundarea intravilanelor, căilor de comunicaţie, obiectivelor sociale, terenurilor agricole, în momentul producerii viiturilor.
Lucrările de regularizare şi apărare împotriva inundaţiilor sunt amplasate pe cursul pârâului Pogăniş din zona localităţii Brebu până la confluenţa cu râul Timiş în zona localităţii Uliuc, pe o lungime totală de albie de circa 109 km.
Până în acest moment lucrările de reprofilare a albiei sunt realizate în jur de 96%, au fost realizate 33% din pragurile de fund prevăzute, parapetul din beton în localitatea Remetea. Pogănici este realizat în proporţie de 88%, iar parapeţii din beton pentru supraînălţarea digurilor au 64% grad de realizare. În ceea ce priveşte realizarea consolidărilor de mal în zonele expuse la eroziuni, s-au realizat lucrări în proporţie de 58%.
Amenajarea hidrotehnică a cursului pârâului Pogăniş va scoate de sub efectul inundaţiilor o suprafaţă de circa 29.492,7 hectare de teren extravilan şi 1.216,78 hectare de teren intravilan, având ca beneficiari direcţi ai investiției aproximativ 4.898 locuitori, 2.680 gospodării, șase grădiniţe şi opt şcoli din localităţile cele mai vulnerabile în faţa inundaţiilor, pe care pârâul Pogăniş le traversează, începând cu satul Brebu, Zorlenţu Mare, Dezeşti, Fârliug, Remetea-Pogănici,Vermeş, Valeapai, Uliuc.
Proiectul este cofinanţat în proporție de 90% din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene prin Programul Operaţional Sectorial “Mediu”, restul de 10% fiind asigurat de la bugetul de stat.
Valoarea totală a proiectului este de 86.918.369 lei fără TVA (107.356.132 lei cu TVA) și va fi finalizat în decembrie 2015.
Citiți principiile noastre de moderare aici!