Practic, la uşile acestor oameni a bătut de nenumărate ori poliţia locală şi i-a atenţionat sau i-a amendat pentru diferite lucrări ilegale, iar în unele cazuri chiar s-a cerut începerea urmăririi penale. Toţi însă fac parte din aceeaşi familie – tata şi cei doi copii, din ce spune viceprimarul Timişoarei Traian Stoia, chiar dacă au nume diferite.
„Pe strada 1 Decembrie nr. 7, la apartamentul doi, este proprietar Kviek Ştefan. După ce i s-a atras atenţia să oprească lucrările de construire, unde a schimbat ferestre de lemn cu ferestre de pvc şi termopan, şi a continuat cu alte lucrări în interiorul apartamentului, poliţia locală i-a întocmit un nou referat de sesizare a organelor de urmărire penală. La nr. 30, pe aceeaşi stradă, stă domnul Doroţ Partizan, frate cu Kviek Ştefan. Domnul Partizan a făcut lucrări de demolare a unui corp de clădire la această adresă şi lucrări de extindere a unui alt corp de clădire. La nr. 25, pe aceeaşi stradă, se fac, fără autorizaţie de construire, lucrări de schimbare a acoperişului imobilului. Beneficiarul este Stancu Ştefan, care este tata celor doi de care vorbeam înainte. Nici eu nu bănuiam că există o relaţie atât de apropiată între dumnealor”, spune Traian Stoia, viceprimarul Timişoarei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!