Lucrările pe lotul doi din autostrada Arad-Nădlac, cel dintre Pecica şi reşedinţa de judeţ, se află în stadiul finalizării. Se montează semne de circulaţie, iar stratul de uzură a fost aşternut în cea mai mare parte pe traseu. De lucru mai este la pasajul CFR de la kiometrul 29. De asemenea, se mai lucrează la intrările şi ieşirile de pe autostradă. Din păcate, la finalizare, acest tronson nu va putea fi folosit pe întreaga lungime, 6,3 kilometri de drum vor deveni utili doar atunci când va fi gata şi primul lot. Lucrările la lotul doi ar putea fi gata la finalul lunii august, spun specialiştii care se ocupă de consultanţa proiectului.
Dacă tot vorbim de lotul 1, şi aici lucrările nu ar trebui să dureze mult. Din păcate, investiţia este oprită, contractul cu fostul constructor fiind reziliat. Din momentul în care va fi desemnată o nouă firmă care să se ocupe de finalizarea investiţiei, nu ar trebui să dureze mai mult de şase – şapte luni ca totul să fie gata şi circulaţia să fie deschisă până la vamă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!