Tot felul de probleme birocratico-legislaţive au oprit inaugurarea celor 15 kilometri noi din autostrada Lugoj – Deva, de altfel singurii care ar fi putut spori zestrea de drumuri moderne a României în acest an. Cei care sperau că vor circula cu maşina până la Margina şi nu vor fi nevoiţi să coboare de pe autostradă la nodul de lângă localitatea Traian Vuia vor mai avea de aşteptat. Totuşi, faţă de luna precedentă, Compania Naţională de Aministrare a Infrastructurii din România a anunţat că există progres fizic: de la 52,25 la 15 noiembrie, la 58,71% în 20 decembrie. Desigur, acest procent nu spune nimic în plus faţă de situaţia existentă, iar până la realizarea tunelurilor de la ecoducte nu se va mai înregistra niciun fel de progres fizic.
Situaţia e similară şi la celelalte două loturi ale acestei autostrăzi. Lotul 3 a rămas „îngheţat” la 70,15% din construcţie, iar lotul 4 la 48,28%, un plus de 0,13% faţă de luna precedentă.
Articole pe aceeași temă:
Avem o prima data pentru deschiderea lotului 2 din autostrada Lugoj – Deva
Deschiderea lotului 2 al autostrazii Lugoj – Deva, amanata din cauza birocratiei
Citiți principiile noastre de moderare aici!