Luând în considerare că suntem în pragul Sărbătorilor, Enel nu a programat întreruperile în furnizarea energiei electrice decât pe parcursul a două zile, luni şi marţi.
Luni, 20 decembrie, vor rămâne fără curent, între orele 8-16, lugojenii de pe străzile Lalelelor, Oituz, Bariţiu, Rodnei, Ţesătorilor, Mărăşeşti, Rarău, Şincai, Dorobanţilor, Smîrdan, Griviţei, Rahovei, Partizanilor. Cei care locuiesc în MICRO IV, MICRO V şi Calea Timişoarei trebuie să se aştepte ca întreruperea să fie prelungită până la ora 20.
Tot luni se va rămâne fără curent la Buzad, între orele 8-19, Vucova, Sinersig, Jena (orele 8-18), Iecea Mică, Iecea Mare şi, parţial, Periam (orele 9-18). Nici pe platforma industrială Calea Şagului prizele nu vor putea fi folosite, firmele fiind însă afectate de întreruperea alimentării doar în cursul dimineţii (orele 9-13).
Marţi, 21 decembrie, la Lugoj vor fi afectaţi din nou cei cu domiciliul în Micro IV, Micro V şi Calea Timişoarei, la care se vor aduga şi cei care locuiesc la blocurile FMN. Ca şi în ziua precedentă, se va sta fără curent aici între orele 8-20.
Şi în judeţ vor fi probleme. La Vucova, Sinersig, Otveşti şi Jena instalaţia electrică va rămâne de nefolosit între orele 8-16, iar la Periam cu două ore mai mult, de la 9 la 17.
Durata anunţată a întreruperii este orientativă, poate să crească sau să scadă în funcţie de starea instalaţiei retrase din exploatare, spun reprezentanţii Enel Distribuţie Banat.
M.Horescu
Citiți principiile noastre de moderare aici!