„În cadrul expoziției veți avea ocazia să descoperiți lumea basmelor înconjurată de magie și vrajă și să însoțiți eroii din basme în aventurile lor fantastice”, promit organizatorii. Vernisajul expoziției va avea loc în data de 4 octombrie 2013, de la ora 18:30 .
„Expoziția Lumea basmelor a fost concepută de Goethe-Institut cu prilejul aniversării a 200 de ani de la apariția primei cărți de povești a fraților Grimm, iar în octombrie aceasta poate fi admirată în Timișoara. Prin tururi ghidate, lecturi de povești, ecranizări ale poveștilor Fraților Grimm și prin activități didactice, se pătrunde în lumea basmelor și se ajunge la o cunoaștere a acestora dintr-o altă perspectivă. În plus va avea loc un ”raliu” prin expoziție și o reprezentaţie a Teatrului pentru copii şi tineret Merlin”, precizează Alina Baciu, directorul Centrului Cultural German din Timișoara.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 5 – 27 octombrie 2013, de marți până vineri între orele 10:00 -18:00, iar la sfârșit de săptămână între orele 10:00-13:00.
Citiți principiile noastre de moderare aici!