E de mirare cum în micuța biserică a mănăstirii Sfântului Iosif din Partoș încape mulțimea de pelerini, unii dintre ei veniți de la sute de kilometri depărtare, în noaptea Învierii. Sute de credincioși au așteptat în reculegere, în penumbra bisericii răzbătută doar de șoaptele rugăciunilor, Lumina Sfântă de la Ierusalim, care a fost adusă direct de la aeroportul din Timișoara de un om cu frica lui Dumnezeu, de prin partea locului, ajungând la mănăstire cu doar câteva clipe înaintea dangătului clopotelor. Lumina Sfântă s-a revărsat asupra celor prezenți în micuța mănăstire de la Partoș nu doar din candele aprinse ci și, sau mai ales, din harul bun, puternic, și bucuria părintelui Varlaam.
”După cum știți, de 2000 de ani se petrece la Sfântul Mormânt această minune a apariției Luminii, care la început este imaterială, blândă, o poți atinge cu mâna, cu obrazul, fără să simți arderea, apoi ea se transformă în această Lumină pe care, cu bucurie nesfârșită, v-o dăruiesc”, a spus ieromonahul.
Credincioșii au purtat Lumina prin sat, în jurul Mănăstirii, apoi au participat la slujba oficiată la Altarul de vară, înfruntând răcoarea nopții cu intensa căldură a cuvintelor părintelor Varlaam și a rugăciunilor pline de nădejde, în atmosfera aparte, de curăţenie sufletească, simplitate şi linişte, unde puterea duhovnicească a stareţului luminează zidurile albe ale lăcaşului şi inimile celor ce trec pragul mănăstirii.
”Vă cer să muriți și să înviați odată cu Hristos. Să-l descoperiți pe Iisus așa cum, poate, n-ați mai făcut-o niciodată. Să vă descoperiți pe voi înșivă și unii pe alții cum niciodată, poate, n-ați făcut-o. Lumina Învierii este un simbol pentru lumina din fiecare dintre noi. Vă cer să o păstrați aprinsă clipă de clipă în voi, să faceți cu ea lumea mai bună, să ștergeți cu ea lacrima de pe obrazul acestui timp al încercărilor. Sunteți atât de frumoși în noaptea asta, rămâneți așa”, i-a îndemnat ieromonahul Varlaam pe credincioși. Spre dimineață, sub streașina vechii biserici, zidite la mijlocul veacului al XVIII-lea, s-au împărțit tuturor Sfintele Paști.
Aflată pe teritoriul comunei Banloc, la circa 57 de km depărtare de Timișoara, mănăstirea de călugări de la Partoş a fost întemeiată în secolul XIII. Actuala biserică datează din 1750 – 1753. În 1653, mitropolitul Iosif s-a retras la mănăstirea Partoş, unde a mai trăit încă trei ani, după cum atestă o însemnare, făcută de mână în anul 1655, pe o carte care a aparţinut mănăstirii Sângiorge: “Această carte este a Domnului Mitropolit Iosif al Timişoarei la anul 1655… care de bună voie a părăsit eparhia retrăgându-se în mănăstirea Partoş, unde a trăit câţiva ani şi apoi s-a mutat la viaţa veşnica unde sfinţii se odihnesc”. La sfârşitul verii lui 1656 s-a săvârşit din viaţă. Avea 85 ani. Legenda care şi astăzi e preţuită de oamenii locului spune că în momentul adormirii sale clopotele mănăstirii au început să bată fără să le tragă cineva. Trupul mitropolitului a fost aşezat într-un mormant zidit în naosul bisericii mănăstireşti.
În 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât trecerea în rândul sfinţilor a mitropolitului Iosif, stabilindu-se ca dată de cinstire a sfântului 15 septembrie. Biserica Ortodoxa Română l-a canonizat pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş pe data de 7 octombrie 1956, când moaştele sale au fost aduse din mănăstirea Partoş şi aşezate în Catedrala Mitropolitană a Timişoarei.
Foto (c) fotosen.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!