Impozitele şi taxele locale nu vor creşte de anul viitor, dau asigurări reprezentanţii Primăriei Timişoara. „Taxele şi impozitele rămân la fel anul viitor, aceleaşi cote, aceleaşi valori impozabile, numai dacă vine Guvernul şi modifică valorile impozabile se poate întâmpla ceva, dacă Guvernul indexează aceste valori. Singura noutate e introducerea taxei de habitat”, spune şeful Direcţiei Fiscale a Municipiului Timişoara, Adrian Bodo. Potrivit noului proiect, cota de impozitare care se aplică valorii de inventar a clădirii la calcularea impozitului pe clădiri în cazul persoanelor juridice se stabileşte la 0,75 la sută pentru 2013, la fel ca cea pe 2012. Există şi o cotă adiţională aplicată impozitului pe clădire datorat de contribuabilii persoane juridice, care se stabileşte de către Consiliul Local Timişoara la 20 la sută.
Cota impozitului pe clădiri în cazul clădirilor care nu au fost reevaluate în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referinţă se stabileşte la 10 la sută, faţă de 5 la sută în 2012, iar în cazul celor care nu au fost reevaluate în ultimii 5 ani anteriori anului fiscal de referinţă, cota de impozitare se stabileşte la 30 la sută.
Pentru plata cu anticipaţie, până la data de 31 martie 2013, a impozitului pe clădiri, terenuri sau mijloace de transport, datorate pe întregul an de către contribuabilii persoane fizice, se acordă o bonificaţie de 10 la sută.
Depunerea peste termen a declaraţiilor fiscale se sancţionează cu amendă de 100 de lei în cazul persoanelor fizice şi de 300 de lei în cazul persoanelor juridice, iar nedepunerea declaraţiilor de impunere se sancţionează cu amendă de 300 de lei în cazul persoanelor fizice şi de 1.000 de lei în cazul persoanelor juridice.
Totodată, din 2013, Executivul Primăriei intenţionează instituirea unei taxe de habitat pentru reabilitarea faţadelor clădirilor monumente istorice, în valoare de 40 de lei pe an. Dacă va fi aprobată, această nouă taxă de habitat ar urma să fie plătită de către toţi contribuabilii persoane fizice care au domiciliul în Timişoara şi deţin în proprietate imobile, clădiri sau terenuri, pe raza municipiului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!