Lucian Vărșăndan, cel care a condus timp de 10 ani Teatrul German de Stat din Timișoara, dar a fost înlăturat din funcție de Primăria Timișoara, a câștigat definitiv procesul cu municipalitatea, care este acum obligată să-i evalueze proiectul de management depus anul trecut. Sentința finală a venit în prima parte a lunii septembrie, când Curtea de Apel Timișoara a decis să mențină, cu titlu definitiv, sentința dată de Tribunalul Timiș în aprilie.
Vă reamintim, Teatrul German din Timișoara funcționează acum cu director interimar, după ce reprezentanții primăriei l-au înlăturat din funcție pe Lucian Vărșăndan, încă din toamna lui 2017. Șeful Serviciului Resurse Umane din Primăria Timișoara, Rodica Aurelian, ar fi descoperit cam târziu că cel care a condus zece ani Teatrul German de Stat din Timișoara ar avea o problemă cu studiile pentru funcția pe care o ocupă.
Așadar, municipalitatea nu a încheiat un nou contract de management după evaluarea care se face an de an. Lucian Vărșăndan a luat nota 9,88 la evaluare, urmând să depună un nou proiect de management, dar primăria nu l-a mai analizat. El a decis să dea municipalitatea în judecată, iar până la soluționarea definitivă a acțiunii nu se putea organiza un nou concurs de proiecte de management.
Cel care a condus timp de zece ani Teatrul German de Stat a câștigat toate procesele. În 24 aprilie, judecătorii de la Tribunalul Timiș i-au dat dreptate lui Vărșăndan și au obligat primăria să continue procedura administrativă de analiză a noului proiect de management, însă juriștii primăriei au făcut contestație. În septembrie 2018, Lucian Vărșăndan a câștigat și la Curtea de Apel.
„Obligă pârâtul Municipiul Timişoara, prin Primar, la repararea prejudiciului moral cauzat reclamantului, prin publicarea prezentei hotărâri, la rămânerea definitivă a acesteia, într-un ziar de largă circulaţie, precum şi, timp de 15 zile, pe pagina principală a site-ului autorităţii pârâte, pe cheltuiala acesteia”, se arată în sentință.
În sfârșit, pe site-ul Primăriei Timișoara au fost făcute publice sentințele detaliate ale judecătorilor în procesele pierdute de municipalitate și câștigate de Lucian Vârșăndan.
„Instanța de fond și-a justificat soluția adoptată reținând din înscrisurile aflate la dosarul cauzei că reclamantul este titularul unei diplome de excelență, acordată în 2010 de către Direcția de Cultură și Patrimoniul Național al județului Timiș, a unei diplome acordate de CJ Timiș «drept certificare a activității desfășurate și merite deosebite în promovarea culturii și artei timișene», a unei diplome de senator de onoare al UVT și al mai multor diplome obținute de teatrul pe care l-a condus, în România, Germania și Austria (…) Curtea observă că instanța de fond a avut în vedere și ecoul produs de acest incident în mediul în care activează reclamantul, relevante fiind sub acest aspect atât poziția adoptată de angajații teatrului (…) cât și mesajele de susținere a reclamantului, exprimate de personalități ale teatrului național ș internațional (…)”, se arată în documentul publicat de primărie.
Vărșăndan lucrează la Teatrul German din anul 1999, iar timp de zece ani a condus instituția de cultură, devenind director în 2007, la vârsta de 31 de ani. El este licențiat în Litere și Drept la Universitatea de Vest din Timișoara. Anul acesta a câștigat premiul Radio România Cultural la secțiunea Teatru, pentru excelența managementului vizionar și coerența strategiei artistice a teatrului pe care l-a condus până în toamna lui 2017.
Rămâne de văzut acum când va relua primăria procedura de evaluare a proiectului de management, mai ales că primarul Nicolae Robu a declarat în repetate rânduri că a fost „dezamăgit total” de încăpățânarea avută de Lucian Vărșăndan. Tot Nicolae Robu a decis să îl numească director interimar la Teatrul German de Stat pe adjunctul Ioan Boldurean, un inginer mecanic, fost director la Avicola și la Fabrica de ciorapi.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2109644″]
[related-post post_id=”2029974″]
[related-post post_id=”2011807″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!