„Macedonia doreşte şi merită să fie privită cu atenţie. Noi suntem aici să dezvoltăm relaţii economice sau culturale dintre ţările noastre şi ne dorim să fim parteneri de încredere. Pe de o parte, eu sunt aici să invit şi să ajut firmele din România să meargă în Macedonia şi, pe de altă parte, încerc să aduc întreprinderi de stat şi private din Macedonia pentru a investi aici. Domenii de interes în Macedonia sunt turismul, industria alimentaţiei, resursele minerale, naturale, agricultura”, a precizat Radu Mihăescu, consulul onorific al Republicii Macedonia la Timişoara.
Conform acestuia, un al doilea domeniu de interes este cultura. „Cred că e momentul ca timişorenii să descopere şi altceva despre Macedonia: că au importanţi oameni de artă, în pictură, teatru. Încerc să aduc aici o piesă de teatru semnată de marele dramaturg Goran Stefanovski, care cred că va fi un succes”, a mai spus Radu Mihăescu.
Alături de acesta s-au aflat, miercuri, reprezentanţi ai consulatelor de la Timişoara şi ai Prefecturii Timiş. „Vă asigur de tot sprijinul nostru şi sper să ne întâlnim la cât mai multe acţiuni economice şi culturale”, a spus Eugen Dogariu, prefectul judeţului Timiş.
La 8 septembrie 2012, macedonienii sărbătoresc 21 de ani de independenţă. În 8 septembrie 1991, cetăţenii Macedoniei au ales printr-un referendum părăsirea Federaţiei Iugoslave şi formarea unui stat independent, cu 95% din voturi. Sărbătorirea acestui moment a avut loc, miercuri, şi la Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!