Deoarece ministrul Sănătăţii nu a avut nici o reacţie, federaţia Sanitas cere şi demisia acestuia. „În acest moment, aliaţii noştri din Coaliţia Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate – Federaţia SANITAS care au susţinut necondiţionat revendicările medicilor au hotărât declanşarea grevei generale. Medicii, indiferent dacă sunt sau nu membri în Federaţia SANITAS, nu trebuie să îi lase singuri în această luptă”, spune prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România. Sanitas Timiş a strâns peste 2.600 de semnături de la asistente şi medici pentru organizarea unei greve de avertisment sau generale. La nivel naţional, peste 70.000 de cadre medicale au dat cu subsemnatul pentru protest.
Lista revendicărilor conţine şase solicitări majore, respectiv alocarea a minumum 6% din PIB pentru sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege specifică sistemului de sănătate în care proiectul privind performanţa să reprezinte un capitol, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi.
Susţin aceste revendicări reprezentanţii Coaliţiei profesioniştilor: Colegiul Medicilor Dentişti, ai Colegiului Psihologilor, Colegiul Farmaciştilor, Ordinul Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în sistemul sanitar din România, Federaţia SANITAS, Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România, Societatea Medicilor din Colectivitatile de Copii Tineri şi Asociaţia Medicilor Rezidenţi din România.
Citiți principiile noastre de moderare aici!