Consilierii locali au adoptat, recent, Planurile Urbanistice Zonale pentru bazele sportive din Calea Buziașului și din zona Dâmbovița. Cel mai avansat proiect este însă pentru baza sportivă din Calea Lipovei.
„Situația este în felul următor: s-a întocmit tema de proiectare pentru bazinul din Calea Lipovei, se scoate la licitație proiectarea pentru el. Acolo vorbim despre bazin, terenuri de sport și un mic parc. Sperăm să fie finalizată în prima jumătate a anului 2017 proiectarea, ca să putem să scoatem la licitație execuția. Pentru celelalte două zone, pentru zona Dâmbovița și pentru Buziașului Planurile Urbanistice Zonale au fost aprobate în ultima ședință de consiliu local, acolo deja se poate porni la scrierea temei de proiectare și la licitație pentru proiectare, urmând să analizăm cea de-a patra locație în perioada următoare, în funcție și de planurile de pe zona de nord-vest a orașului”, ne-a explicat viceprimarul Dan Diaconu.
Proiectele sunt vizibil întârziate, mai ales că acestea au fost promise de primarul Nicolae Robu încă din campania electorală. Investițiile vor fi făcute oricum cu bani din bugetul local.
Tot la capitolul sport, în mai multe cartiere din oraș ar urma să fie amenajate terenuri mixte, care vor fi puse gratuit la dispoziția timișorenilor. Primele terenuri au fost găsite încă din vara anului 2015. Până acum s-a lucrat la… documentație.
„Sperăm să putem începe la începutul anului 2017 – studiul de fezabilitate este aproape gata – partea de terenuri de sport în aer liber pentru timișoreni. Sperăm să putem amenaja cinci sau șase în toate cartierele în cursul anului 2017. Vorbim despre terenuri noi, pe care le-am identificat deja. Avem șase sau șapte terenuri identificate acum, continuăm să căutăm, studiul de fezabilitate este în derulare. Vor fi terenuri mixte pentru folosința liberă a celor din cartiere”, ne-a mai spus Diaconu.
Vă reamintim, primarul Nicolae Robu anunța, în urmă cu un an și jumătate, că a fost semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru construirea unui număr de opt terenuri de sport multifuncționale, la valoarea de 44.000 de lei, fără TVA. Planul era pentru amenajarea a 20 de terenuri mixte în cartierele Timișoarei, iar documentațiile ar fi trebuit să fie predate primăriei în patru luni de la semnarea contractului, deci până în prezent ar fi trebuit să știm măcar firma care le amenajează sau… le-am fi putut folosi deja.
Articole pe aceeași temă:
Unda verde pentru amenajarea parcului din Lipovei. Se vor face si doua bazine de inot
Apar opt noi terenuri de sport in Timisoara. Autoritatile au stabilit deja in ce cartiere se fac
Citiți principiile noastre de moderare aici!