Problemele au început luni seara, când două aeronave au ajuns la Timișoara din cauza vremii nefavorabile de pe aeroporturile de destinație. Astfel, cursa Munchen-Sibiu a companiei Lufthansa a ajuns la Timișoara la ora 18.19, iar pasagerii au fost debarcați și au plecat spre Sibiu cu autocarele.
Cursa Ryanair de la Londra Stanstead la Sofia a aterizat la Timișoara la ora 21.33 din cauza condițiilor meteo nefavorabile de la Sofia.
„Cei 175 de pasageri au fost debarcați, 62 dintre aceștia au ales să plece cu autocarul spre Sofia, iar restul rămânând peste noapte la Timișoara și urmând a decola în jurul orei 17.00, în cursul zilei de astăzi (n.r, marți). Asistența consulară a fost asigurată de consulul onorific al Bulgariei la Timișoara, E.S. Gheorghe Nacov”, au anunțat, marți, reprezentanții AIT.
De asemenea, alte patru zboruri regulate de la și spre Aeroportul Timișoara au fost afectate. Astfel, din cauza condițiilor meteo din București, cursa ROT 607 Otopeni – Timisoara a avut o întârziere la sosire de peste 80 de minute, întârzierea afectând implicit și zborul retur ROT608 Timișoara-Otopeni.
Totodată, cursa RYR 309 Otopeni- Timișoara a înregistrat o întârziere de 88 minute, tot din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile din București. Cursa retur, Ryanair 4WK Timişoara-Otopeni a decolat spre București cu o întârziere de 135 de minute, la ora 21.33 (ora locală), însă după 60 de minute s-a întors din zbor din cauza vizibilității scăzute de la Otopeni. Pasagerii au fost debarcați și au rămas la Timișoara, urmând să fie redirecționați spre o altă cursă a companiei.
„În această perioadă, Aeroportul Internațional Timișoara funcționează în parametrii normali, specifici sezonului rece. Pe timp de iarnă, zborurile pot suferi întârzieri de 15-20 de minute din cauza operațiunilor de degivrare și antigivrare care se fac la aeronave, înainte de decolare”, au mai transmis reprezentanții AIT.
Citiți principiile noastre de moderare aici!