Trei tineri cu vârste în jur de 18 ani, doi băieți și o fată, au dat bătăi de cap polițiștilor din Timișoara, luni după-amiază. Agenții au fost sesizați de o persoană, în jurul orei 15, că cei trei trag focuri de armă în aer, dintr-o mașină.
La scurt timp după, mai multe echipaje de polițiști au reușit să oprească autoturismul tinerilor, marca BMW, în trafic, în zona Pieței Badea Cârțan din Timișoara. Cei trei au fost imobilizați și conduși la sediul poliției, pentru audieri. Potrivit polițiștilor, în mașină a fost găsite trei pistoale de plastic gen airsoft și cutii în formă de grenade în care se aflau bile de plastic.
În momentul relatării, cei trei tineri se află la Secția 2 de Poliție pentru audieri.
UPDATE. Șoferul avea permis de conducere doar de câteva zile. Cei doi băieți o luaseră pe fată de la școală, iar pe drum le-a venit ideea să se distreze puțin. Părinții tinerei s-au prezentat și ei la Secția 2. Cei trei tineri sunt elevi la Colegiul Ion Vidu din Timișoara.
UPDATE. Dacă se constată că cele trei pistoale sunt de tip airsoft, acestea vor fi confiscate și cei trei vor fi amendați cu 500 de lei. Șoferul a declarat că a susținut examenul pentru permisul de conducere în urmă cu câteva zile. Polițiștii fac verificări pentru a vedea dacă acest ucru se confirmă. În caz contrar, tânărul va fi cercetat pentru conducere pe drumurile publice fără a deține permis.
„Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe bulevardul Sudului din Timișoara, dintr-un autoturism se trag mai multe focuri de armă. La scurt timp s-a reușit identificarea autoturismului respectiv, în care au fost descoperiți trei tineri, respectiv doi băieți și o fată. În autoturism au mai fost descoperite trei pistoale din plastic și trei recipiente din plastic în care se aflau mai multe bile din plastic. Cei trei tineri au fost apoi conduși la sediul Secției 2 de Poliție pentru audieri, iar, în funcție de rezultatul verificărilor, se vor lua măsurile legale. Cei trei tineri sunt elevi la un liceu din municipiul Timișoara”, a declarat Mădălina Mezdrea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
Imagini trimise pe adresa redactie@tion.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!