Oamenii legii au ridicat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, zece permise la Timişoara, din care nouă pentru conducerea sub influenţa alcoolului. Al zecelea şofer a rămas fără carnet pentru că nu a oprit la semnalul poliţiştilor.
Dat fiind faptul că în zona Stadionului „Dan Păltinişanu” se desfăşoară în aceste zile Festivalul Vinului, rutieriştii au fost pe poziţii. Au sperat ca simpla lor prezenţă să îi facă pe şoferi să nu se urce băuţi la volan. Nu a fost tocmai aşa. Dacă într-o noapte normală de vineri, când poliţiştii nu organizează acţiuni, se ridică în medie trei permise de conducere pentru alcool, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după prima zi a Festivalului Vinului, numărul s-a triplat. Un şofer s-a ales şi cu dosar penal după ce s-a constatat că valoarea alcoolemiei a depăşit limita prevăzută de lege.
Numărul acţiunilor de verificare organizate de poliţişti a crescut de la lună la lună. Oamenii legii consideră că prezenţa lor pe teren va duce la scăderea numărului de accidente rutiere şi de infracţiuni. Drept urmare, raziile vor continua, atât în Timişoara, cât şi în restul judeţului Timiş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!