Traficul pe drumurile naţionale din zona de vest a ţării se desfăşoară în condiţii de iarnă, dar nu sunt drumuri blocate. Datele existente la primele ore ale dimineţii arată că în Timiş sunt mai multe drumuri pe care există un strat de aproximativ un centimetru de zăpadă, ceea ce înseamnă ca şoferii să circule cu atenţie în trafic.
Astfel, pe DN 6 km 500+400 – 639+465, Lugoj – Cenad (TM), umed cu porţiuni de zăpadă sub 1cm; pe DN 57 km 177+250 – 200+745, Oraviţa – Moraviţa (TM), zăpadă măcinata <1cm; pe DN 58B km 44+000 – 66+908, Gătaia – Birda (TM), zăpadă măcinată <1cm; pe DN 59 km 10 + 000 – 63+428, Timişoara – Moraviţa (TM), zăpadă măcinată <1cm; pe DN 59A km 3+170 – 47+000, Timişoara – Jimbolia (TM), zăpadă măcinată 1cm; pe DN 59B km 0+000 – 77+418, Cărpiniş – Deta (TM), zăpada macinata <1cm; pe DN 59C 0+000 – 41+993, Jimbolia – Sânnicolau Mare (TM), zăpadă <2cm; pe DN 69 3+300 – 46+200, Timişoara (TM) – Arad (AR), zăpadă <1cm.
În cursul nopţii s-a acţionat pe drumurile administrate de DRDP Timiş cu 77 de autoutilaje şi s-au răspândit 217,5 tone de material antiderapant. Doar în Timiş au lucrat 41 de utiljale, fiind folosite 153 de tone de material antiderapant, pe A1, DN6, DN59, DN59B, DN59A, DN59B, DN59C, DN68A.
UPDATE: Podurile, intersectiile si traseele RATT au prioritate la deszapezire
Chiar dacă a venit mai târziu şi nu în cantităţi impresionante, zăpada pare să se fi instalat la Timişoara. Se circulă în condiţii de iarnă. Reprezentanţii primăriei spun că s-a intervenit încă din timpul nopţii pe poduri, în intersecţii şi pe principalele artere de circulaţie, pe traseele mijloacelor de transport în comun. Mai greu este cu străduţele lăturalnice şi cele dintre blocuri, unde utilajele n-au fost de văzut, iar la primele ore ale dimineţii s-a circulat cu dificultate.
„Cei doi operatori au intervenit de la ora 2.30 pentru deszăpezirea podurilor şi a intersecţiilor din oraş, iar de la ora 4.30 s-a intrat şi pe traseele mijloacelor de transport în comun, pe care circulă ambulanţe şi care duc spre unităţi de învăţământ. Retimul a împrăştiat 150 de tone de sare, a avut o echipă de 100 de oameni care au împrăştiat material antiderapant pe trecerile de pietoni şi în staţiile RATT. Societatea a intervenit cu 14 utilaje. Cei de la Drumuri Municipale au acţionat cu cinci echipe, care au împrăştiat material antiderapant în staţiile RATT şi cu 18 utilaje, inclusiv cu patru utilaje mici cu lamă şi sărăriţă pentru degajarea zăpezii şi aruncarea de material antiderapant în zonele în care nu pot intra cele mari. S-a intervenit cu două cisterne de clorură de calciu şi patru autobasculante fiecare cu 10 tone de sare”, au anunţat reprezentanţii Direcţiei de Comunicare a Primăriei Timişoara.
Retim Ecologic Service intervine în partea de Nord a oraşului faţă de canalul Bega, iar societatea Drumuri Municipale are în responsabilitate zona de Sud. Prin contractele cu cei doi operatori locali este prevăzută deszăpezirea unui număr de 610 străzi dintr-un total de aproximativ 1.200 câte sunt în oraş, potrivit reprezentanţilor municipalităţii.
Dacă aveţi sesizări de făcut, vă reamintim că la nivelul Poliţiei Locale funcţionează permanent un dispecerat pentru situaţii de urgenţă pe perioada iernii, la telefon 0256/ 968, la fel ca şi la nivelul Primăriei Timişoara, în cadrul Direcţiei de Mediu, la numerele de telefon 0256/ 408.495 şi 0256/ 408.491.
Citiți principiile noastre de moderare aici!