Lucrările privind extinderea, reabilitarea, modernizarea și echiparea Clinicii de Balneologie de pe Bd. C.D. Loga vor costa mai mult decât a prevăzut municipalitatea.
Astfel, în ședința de marți a Consiliului Local Timișoara, aleșilor li se va cere să aprobe „reechilibrarea contractului de execuție lucrări nr. 40/10.05.2021, în cuantum 3.104.238,49 lei cu TVA, reprezentând un procent de până la 23% din valoarea restului de executat a contractului, la momentul intrării în vigoare a OUG nr. 64/2022”.
Lucrările au început în urmă cu un an, iar proiectul de reabilitare vizează Corpul B al clinicii, construit în anii 1960, destinat ambulatoriului. Clinica funcționează la o capacitate redusă, iar bazinul cu apă termală nu a mai folosit din 2008.
Banii vin prin Programul Operațional Regional 2014-2020, în baza contractului de finanțare semnat în 10 septembrie 2019. Licitația a fost câștigată în mai 2021 de către Alex-Dia Construct, cu o ofertă de 12,8 milioane de lei fără TVA. Lucrările trebuie să fie gata în 21 de luni.
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XCe reabilitati acolo…daca vrei sa-ti faci un tratament cu card de asigurat esti trimis la plimbare ca nu sunt fonduri si sa incerci peste o luna.Sunt destule clinici private care fac ce fac ei dar care nu sunt platite de la buget degeaba
-
Du-te tare, vorbesti vorbe. Lasa sa se renoveze, tu mergi unde vrei. Sau ai tu ceva interese particulare?