În urma unui control, polițiștii din Sânnicolau Mare au depistat șase autobuze care transportau muncitori și nu erau dotate cu nvelope de iarna sau cu dispozitive antiderapante pe roţile de tracţiune. Polițiștii au stabilit că aceste vehicule prezentau un pericol atât pentru pasageri, cât și pentru ceilalți șoferi. Șofererii autobuzelor au fost amendați, fiindu-le reținute și certificatele de înmatriculare.
În aceeași zi poliţiştii Biroului Rutier Timişoara au oprit pentru control un autoturism care se deplasa prin localitatea Chișoda. În urma testării cu aparatul etilotest, oamenii legii au constatat că Bogdan P., de 25 de ani , din aceeași localitate s-a urcat la volan deși avea o alcoolemie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe strada Mehadia, din Timișoara, polițiștii l-au prins pe Bogdan C., de 32 de ani, din localitatea dumbrăvița, care s-a urcat la voan după ce a consumat alcool. Fiind testat, aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Ambii șoferi au fost duși la spital pentru recoltarea probelor biologice, în ambele cazuri au fost întocmite dosare penale pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală”, a declarat Mădălina Mezdrea, ofițer de presă al IPJ Timiș.
Cu această ocazie polițiștii vă reamintesc o serie de recomandări:
-înainte de a pleca la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor;
-adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă, gheată sau polei);
-circulaţi cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h, în localităţi, sau 50 km/h în afara lor,
-folosiţi corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare, cât şi cel de climatizare şi dezaburire, pentru a vedea şi a putea fi văzuţi in trafic;
-păstraţi în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri în condiţii de siguranţă atunci când condiţiile de deplasare sunt nefavorabile;
-echipaţi autovehiculul cu pneuri corespunzătoare;
-verificaţi periodic acumulatorul acestuia;
-nu bruscaţi comenzile şi folosiţi cu preponderenţă frâna de motor;
-în zilele cu ploi, lapoviţă sau ninsoare, acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz
-operatorii de transport ce deţin autovehicule cu masă mai mare de 3,5 tone, au obligaţia legală, de a monta pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!