Guvernul va continua să acorde, și în anul 2024, ajutor social pentru alimente și mese calde, în valoare de 250 de lei, la fiecare două luni. Sunt vizați peste 2,5 milioane de români cu probleme materiale sau risc de sărăcie. Condiția este ca venitul lunar total să nu treacă de 1.700 de lei.
Când au interogat baza de date, cei de la AJPIS au observat că persoanele care făcuseră scandal obțineau alte venituri, cum ar fi din arendă, închirieri sau jocuri de noroc. Alții aveau anumite sume în conturile bancare ori dețineau câte două mașini, motive care i-au exclus de la plată.
„Cardul social „Sprijin pentru România” se atribuie persoanelor ce nu depășesc venitul lunar de 1.700 lei în momentul de față. Prima condiție este să nu depășească 1.700 lei. A doua condiție este să fie beneficiar de certificat încadrare în grad cu handicap sau alte categorii în afara, inclusiv pensionarii, dar ei nu trebuie să aibă alte venituri conexe și mă refer aici la venituri din jocuri de noroc, venituri din dividende. Am avut situații de genul venituri din dividende, venituri din tranzacționarea unui teren sau a unei moșteniri în anul respectiv, lucruri care nu sunt evidențiate niciunde. Deși AJPIS Timiș nu are nicio atribuție în acest domeniu decât de a pune la dispoziție o bază de date din care sunt extrase aceste persoane, a căror beneficii le plătim noi, adică ajutorul social, alocația pentru susținerea familiei, în momentul de față noi mai plătim și indemnizațiile de încadrare în grad de handicap, doar le plătim.
Colegii noștri de la București extrag din această bază de date aceste persoane și le pun la dispoziția Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Însă la data extragerii acestor persoane, ele trebuie să fie în plată, să nu figureze ca suspendate pentru alte motive. Deci dacă în momentul de față, să dăm un exemplu, avem o persoană care este beneficiară de indemnizație de încadrare în grad de handicap și are plata la noi suspendată, nu încetată, pentru că nu și-a reînnoit buletinul, deși ea când aduce buletinul, o reluăm în plată, dar dacă cei de la Ministerul Investițiilor intră în posesia bazei de date ca și suspendat, astăzi ea nu e eligibilă pentru următoarea suprapunere a bazelor de date și nu i se va încărca cardul, chiar dacă este remis”, a explicat pentru Tion Andrei Anca, Șef serviciu beneficii de asistență socială, programe de servicii sociale, incluziune socială, egalitate de șanse în cadrul AJPIS Timiș.
Diana-Alina Cojoleanca, director executiv la AJPIS Timiș, a explicat pentru Tion că o dată la două luni au loc consultări cu bazele de date de aici și de la Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, iar asta se întâmplă la București.
„Dacă ministerul nu-l consideră eligibil la acea dată, deci nu este încadrat pentru cardul social, omul vine și reglementează situația pentru care a fost suspendat. La DGASPC se întâmplă totul legat de persoanele cu dizabilități, noi doar îi punem în plată. Omul reglementează situația și ajunge la noi, noi plătim drepturile cu restanțe, însă pentru lunile în care a fost suspendat pot să vă spun că din practică și din ce am observat, nu mai primește plata”, a declarat pentru Tion Diana-Alina Cojoleanca, director executiv la AJPIS Timiș.
Aceasta a mai precizat că altă situație pentru care se aplică suspendarea la plată, în afara expirării actului de identitate, mai este transferul în alt județ.
„Sau a expirat certificatul de încadrare în grad de handicap și se nimerește exact suprapunerea bazei de date în prima lună, când el nu este pus în plată și atunci două luni nu va primi nimic, dar la următoarea suprapunere, după ce se reia plata persoanei respective, atunci el va fi eligibil din momentul respectiv. Și mai avem o situație acum la persoanele care beneficiază de alocația pentru susținerea familiei și venitul minim garantat sau ajutorul social. În aceste cazuri, deoarece copiii au mai multe absențe se suspendă plata, fiind suspendată la data suprapunerii nu sunt eligibili în momentul respectiv, dar dacă primăriile făceau demersurile de a face o modificare de membri de familie în cazul copiilor cu absențe, atunci noi îl reluam în plată, dar pentru perioada din urmă cardul nu se mai încarcă”, a explicat Andrei Anca, Șef serviciu beneficii de asistență socială, programe de servicii sociale, incluziune socială, egalitate de șanse în cadrul AJPIS Timiș.
Diana-Alina Cojoleanca, director executiv la AJPIS Timiș, ne-a mai spus că instituția pe care o conduce nu are niciun fel de contribuție sau prevedere legală în ceea ce privește cardurile sociale pentru alimente.
„Și pentru noi este foarte greu. Îmi pare rău pentru oamenii care vin aici și sunt supărați pe bună dreptate, dar soluția nu este la noi. Zilnic vin 10-15 persoane. AJPIS primește listele cu beneficiari de la București pentru a face plățile. Oamenii trebuie să trimită mail la Helpdesk: card.sprijin@mfe.gov.ro sau să sune la numerele 0372.838.633 sau 0372.838.634”, spune șefa AJPIS Timiș.
Un alt caz concret de excludere de la plata celor 250 de lei pentru cardul social pe care l-au avut cei de la AJPIS Timiș a fost un pensionar cu o pensie de 1.400 lei, care lucra și obținea alte venituri.
Cine sunt cei peste 2,5 milioane de beneficiari care primesc tichete sociale?
- Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
- persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
- Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
- Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
- Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
- Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Trimite articolul
XMAI ALES CA AU SI VOTAT CU PESEDEU.
-
pisudeu e in alianta cu restul partidelor politice, draga. somn usor!