Situaţie destul de incertă în domeniul asigurărilor obligatorii ale locuinţelor. În judeţul Timiş numărul caselor şi apartamentelor care deţin o asemenea poliţă se menţine la un nivel destul de scăzut. Conform datelor organizaţiei care se ocupă cu implementarea acestor asigurări, PAID, doar 65.250 de locuinţe au o asemenea asigurare. Aceasta în timp ce în judeţ există aproape 270.000 de locuinţe. La finalul lunii mai situaţia nu era una prea roz. Chiar dacă din totalul locuinţelor, numărul celor asigurate este destul de mic, județul Timiş este pe locul doi în România, imediat după Bucureşti.
În mediul rural erau semnate 16.830 de asemenea asigurări, pentru ca în urban să fie restul de 48420 de asigurări. Banatul a atras 6,6% din totalul asigurărilor din România.
Există două tipuri de asigurări de locuinţe impuse de stat. Astfel, în cazul unei locuinţe de tip A (construcţie cu structură de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn), prima de asigurare este de 20 de euro, iar valoarea asigurată este de 20.000 de euro, în timp ce pentru locuinţele de tip B (construcţie cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic) poliţa costă 10 euro, iar valoarea asigurată se ridică la 10.000 de euro.
Prin intermediul poliţelor obligatorii se acoperă în principal trei riscuri ce apar în caz de dezastre naturale: cutremur, inundaţii şi alunecări de teren.
Interes în scădere?
Cum autorităţile nu prea dau semne că ar dori să facă ceva în sensul impunerii obligativităţii acestor poliţe, se pare că nici firmele de specialitate care le emit nu mai „trag” la fel de tare la fel cum au făcut-o la început, atunci când programul a fost lansat. Desigur, oficial, nimeni nu va spune așa ceva.
„Acest tip de asigurare ne poate ajuta, fie să o vindem la pachet cu altă asigurare, fie ca prin aceasta să atragem clienţi pentru alte asigurări, cu bonusare”, ne spunea o persoană din conducerea locală a unei societăţi de asigurare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!