La finele anului trecut a fost redeschisă circulaţia în intersecţia din zona Michelangelo – Piaţa Leonardo da Vinci, pe lângă noul pasaj rutier subteran, pe bulevardele Vasile Pârvan şi Corneliu Coposu, dar şoferii nu pot folosi nici acum pasajul pentru că mai este încă de lucru.
Reprezentanţii municipalităţii spun că, deși temperaturile sunt ridicate pentru această perioadă de iarnă, nu pot continua lucrările, pentru că vremea este schimbătoare, iar anumite operații nu pot fi realizate pe îngheț.
„Până când temperaturile nu vor deveni constante nu se poate lucra. Lucrările la pasajul subteran vor fi reluate în primăvară. Au mai rămas de realizat, în amenajare, hidroizolaţia şi turnarea asfaltului, finisajele şi partea de vopsire. În momentul de faţă, lucrările cuprinse în acest proiect sunt în proporţie de 98% finalizate”, ne-a declarat purtătoarea de cuvânt a Primăriei Timişoara, Alina Pintilie.
Reprezentanţii Direcţiei Tehnice a municipalităţii estimează că lucrările care au mai rămas de executat ar putea fi realizate în decurs de circa două săptămâni.
Rămâne de văzut când va fi dat în folosinţă noul pasaj. A fost realizat inclusiv sistemul de iluminat în interiorul pasajului, fiind montate mai multe proiectoare.
Iniţial, reprezentanţii municipalităţii au anunţat că lucrarea de la Michelangelo, realizată printr-un proiect pe fonduri europene, trebuie finalizată la sfârşitul lunii septembrie – 2014.
Ulterior, autorităţile locale au afirmat că planurile le-au fost date peste cap de vremea ploioasă, sistarea care s-a impus peste iarnă – iarna trecută – şi diversele „situaţii neprevăzute” ivite pe şantier după ce au început lucrările. Termenul a fost prelungit. Primarul Nicolae Robu estima după că şoferii vor putea circula prin noul pasaj în noiembrie şi apoi până la venirea iernii sau înainte de Crăciun, dar pasajul este în continuare închis.
Lucrările din zona Michelangelo – Piaţa Leonardo da Vinci au început în primăvara anului 2013.
Articole pe aceeași temă:
Lucrarile avanseaza la Michelangelo: pasajul ar putea fi dat in folosinta inainte de Craciun!
Citiți principiile noastre de moderare aici!