Mama s-a dus cu băiatul de 11 ani la un control oftalmologic, la Spitalul Louis Țurcanu din Timișoara. După consultație, medicul i-a spus să folosească niște picături timp de șapte zile pentru tratamentul copilului. Ajungând acasă însă, mama și-a dat seama că pe rețetă nu era trecut niciun medicament, aceasta fiind goală.
„Doresc să relatez întâmplarea mea de azi, care mă face să îmi pară rău că m-am născut în această tară. Am fost cu băiatul meu de 11 ani la un control la oftalmologie, la Spitalul Louis Turcanu.
Am avut bilet de trimitere, bineînțeles. Consultația a durat maxim 5 minute, cred că nici atât, verdictul fiind că nu are nevoie momentan de ochelari, dar să folosească timp de 7 zile niște picături pentru ochi. Rețeta de picături nu conține niciun medicament, niciun fel de picături. Am văzut acasă, bineînțeles. Pe loc nu m-am uitat, deoarece niciodată nu aș fi crezut că cineva poate să își bată joc în acest hal de populație. Am făcut un drum degeaba, că oricum picături nu avem prescrise, rețeta e goală. Această doamnă doctor, care și-a pus parafa, dar fără tratament, lucrează la un spital de copii. Dar are și cabinet privat, unde bănuiesc că nu te tratează ca la stat, unde se merge cu bilet de trimitere, mai exact <<gratis>>. Acesta este sistemul nostru medical, dar vor salarii mari, dar datoria nu și-o fac”, transmite mama copilului.
Reprezentanții spitalului transmit că s-a întâmplat acest lucru probabil dintr-o eroare regretabilă.
„Copilul a fost cu o afecțiune care nu prezenta o urgență și, probabil, dintr-o eroare regretabilă, din neatenție, s-a omis acest lucru”, a declarat doctorul Mihai Gafencu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii Louis Țurcanu Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!