Sesizarea a fost depusă de mama bebeluşului, însoţită de fotografii, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, marţi după-amiaza. „Luni noaptea, pe data de 13, la ora 23,45, când am mers să îmi alăptez copilul, l-am găsit cu suzeta lipită de gură, cu ajutorul unui leucoplast. Îi ţinea practic suzeta să nu îi cadă din guriţă. Nu am avut nicio intenţie să-i suprind, era pur şi simplu o oră normlă de alăptare. Dimineaţa, când am revenit să alăptez, copilul nu mai avea leucoplastul pe guriţă. În momentul în care am întrebat asistenta care se ocupă de bebeluşi de ce i-a lipit fiului meu suzeta cu leucoplast mi-a răspuns <<urla ca un nebun>>”, povesteşte tânăra mamă.
Cu toate acestea, conducerea spitalului de copii susţine că, potrivit martorilor, fotografiile care însoţesc sesizarea depusă la DGASPC Timiş au fost fabricate chiar de mama micuţului, care i-ar fi lipit ea acestuia suzeta cu leucoplast.
„Este vorba de un sugar de două luni, din Satchinez. Eu nu au văzut reclamaţia, însă la o primă vedere ar fi vorba de o prezentare eronată a faptelor, prin furnizarea unor fotografii fabricate. Copilul suferă de sindrom convulsiv recurent, iar personalul medical a lipit suzeta cu o bucată mică de leucoplast, însă pentru a se evita complicaţiile, cum ar fi hipoxia şi convulsiile. Mama a văzut, însă nu a putut fotografia la momentul respectiv, pentru că nu avea telefonul la ea. Mai apoi a reconstituit faptele, ea a lipit leucoplastul şi a făcut fotografiile (n.r. care însoţesc reclamaţia depusă la DGASPC Timiş), probabil pentru a obţine avantaje financiare sau a aduce prejudicii spitalului. Cert este că lipirea de leucoplast la nivelul feţei copilului se regăseşte şi în manevrele de îngrijire medicală, atunci când vrem să menţinem la nivelul feţei copiilor diferite instrumente medicale”, spune Eugen Boia, managerul Spitalului „Louis Ţurcanu”.
„Până în acest moment vă pot spune doar că asistenta care răspunde acea secţie a luat declaraţii scrise de la toate celelalte mame, cum că mama în cauză a aplicat în cursul dimineţii ea leucoplast pe faţa copilului şi l-a pozat mai apoi, motivând gestul cum că ar fi imitat ceea ce a găsit noaptea, când nu a avut telefonul la dânsa, cu care să pozeze”, a declarat şi Mihai Gafencu, purtător de cuvânt al instituţiei medicale.
Potrivit reprezentanţilor DGASPC Timiş, aceştia au trimis o adresă conducerii unităţii medicale, solicitând să se evalueze situaţia şi să trimită mai apoi punctul lor de vedere. În funcţie de acesta, cei de la DGASPC Timiş vor decide dacă va fi cazul să acţioneze. Eugen Boia a mai declarat că în cursul zilei de astăzi se va întruni Comisia de Disciplină a spitalului, iar în cursul zilei de mâine Comisia de Etică, pentru a decide dacă există vinovaţi în acest caz.
Citiți principiile noastre de moderare aici!