Pentru secțiunile de grafică și fotografie, se vor trimite câte 2 lucrări, iar la categoria scurtmetraj – un filmuleţ de tip documentar, ficțiune sau experimental, cu o durată de maximum 10 minute. Înscrierile se fac în funcție de grupa de vârstă: 14-18 ani sau 19-24 ani. Data limită pentru înscrierea în festival este 27 iulie.
“Anul acesta, ManyFest dorește să aducă în fața tuturor participanților ideea de comportament ludic, de joacă, lucrările de înscriere: Fii copil, dar nu unul prea copilăros. Muncește pentru a-ți îndeplini visurile, dar nu uita să te bucuri de viață. Întreabă-te mereu: sunt încântat de ceea ce fac?”, precizează organizatorii.
“În acest an, în cadrul festivalului ManyFest se vor organiza două expoziţii. Prima va fi inaugurată în data de 20 august 2013 în cadrul festivităţii de deschidere a festivalului şi va cuprinde toate lucrările alese în urma selecţiei participanţilor. Cea de a doua expoziţie va avea loc în data de 30 august 2013 şi va cuprinde lucrările finale ale participanţilor împreuna cu cele mai bune lucrări din timpul festivalului.
Festivitatea de deschidere ManyFest, Festival al Artelor Vizuale va avea loc în data de 20 august 2013. În cadrul acesteia, se vor expune fotografiile, lucrările grafice şi se vor proiecta scurt-metrajele din concurs. Se vor defăşura ateliere de lucru distincte pentru cele trei secţiuni ale festivalului. În urma finalizării tuturor lucrărilor din timpul festivalului, va fi publicat un album cu fotografiile şi desenele participante, care va conţine şi un DVD cu scurt-metrajele realizate în cadrul acestei ediţii. Acest album va fi distribuit gratiuit participanţilor la festivitatea de premiere şi va fi împărțit în diferite locaţii din Timişoara.Festivitatea de premiere şi, totodată, de închidere a festivalului va avea loc în data de 30 august 2013”, anunță Teodora Udrescu, preşedinte Asociaţia AT4T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!