Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, a revenit după câteva luni în Timișoara pentru a participa, printre altele, și la redeschiderea Sinagogii din Cetate. Întrebat ce părere are despre oraș, acesta a spus că centrul i se pare cam trist.
„Am fost la Timișoara în urmă cu câteva luni, împreună cu domnul Sorin Grindeanu. Nu am urmărit activitatea domnului primar, dar știu că centrul era cam trist până acum. Sperăm ca la anul, fiind și Capitală Culturală Europeană, să dezvolte mai repede orașul”, a declarat Ciolacu.
Președintele Camerei Deputaților a vorbit și despre proiectul de lege privind pensiile speciale, potrivit căruia acestea au fost repuse în plată.
„Proiectul care a trecut prin parlament a fost depus de mine și colegii mei. Eu nu am pensie specială, pentru că la sfârșitul fiecărui mandat mi-am dat demisia, astfel încât să nu mă încadrez pe lege. Să am un mandat întreg, ca să fiu beneficiar al unei indemnizații suplimentare. Așteptăm motivarea și pe urmă vom decide abordarea. Nu știm dacă în motivare va fi explicat că nu poate să fie o lege retroactivă, lucru totuși anticonstituțional. […] Haideți să așteptăm motivarea, să vedem exact abordarea viitoare. Sunt convins că vom promova alt proiect de lege care să închidă această discuție cu pensiile speciale”, a mai spus Marcel Ciolacu.
În ceea ce privește criza energetică și prețurile în continuă creștere, liderul PSD a explicat că efectele scumpirilor la energie sunt resimțite de toată lumea, „din SUA până în Europa”.
„Vă spun, tocmai ce s-a venit cu un pachet de sprijin pentru România destul de consistent, mai ales zona economică pentru prima oară a depășit zona socială. S-a venit punctual pentru transportatori cu o reducere la acciză, ceva foarte clar – și la distribuitori și la transportatorii pentru persoane. […]
Acestea sunt efectele scumpirilor la energie; costul este plătit de toată lumea din SUA până în Europa. Mai nou, sunt și efectele războiului din Ucraina, care au o influență mai negativă asupra țărilor care au granița cu Ucraina. În cazul României, știți foarte bine că avem 650 de km de graniță cu Ucraina și suntem cei mai expuși la astfel de fenomene”, a transmis Ciolacu.
Pe aceeași temă:
Patru foști parlamentari arădeni au „dărâmat” anularea pensiilor speciale
Trimite articolul
XClar, am inteles! Pe cei 650km de granita cu Ukraina nu poate trece niciun fel de enrgie!
De aceea la noi e mai rau ca la altii!
Nu din cauza ciolacilor si maciucilor!
-
vreau sa complectez si orbanilor si iohanisilor…..ca in fapt toti fac acelasi lucru
-
“completez” este corect…
-
-
Cu parere de rau Timisoara orasul nostru a decazut f. mult la aspect poate si pe alte planuri fata de alte orase ,circul des in tara Oradea,Piatra Neamt,Pitesti,Craiova,Constanta,Brasov etc sunt cu mult in fata noastra.
Si fiecare nou proiect de lege pentru restrangerea sau anularea privilegiilor va fi impanat cu vicii de procedura bine calculate, care sa poata fi “detonate” mai tarziu, cand atentia publicului a fost deturnata cu ceva fumigene.
Ciolacu nu are nevoie de pensie speciala. Pesedistii sai au plan fixat, cat sa cotizeze fiecare din pensia lui speciala la presedintele partidului. Daca nu ajunge se poate oricand modifica procentul din PIB pe care trebuie sa il platim partidelor, ca sa fim siguri ca avem democratie. Originala.
Si noi, muritorii astia de rand, daca ne uitam la gloata politica e trista rau. E plin de oameni faini care pot fi inchisi la orice ora pentru ce faini sunt ei in jocurile pe care si le creaza si in conditiile care sunt tot mai bune … pentru ei. Asa sa va ajute Dumnezeu pe toti.
-
se inchid intre ei, stai linistit, justitia ii o gluma, ei se inchid doar ca ii vor aior inchisi
Pai lipsea PSD-ul. Lasa ca vine Fredy cu ai lui si o sa fie animat orasul ca la circ !
Da, nu avea stegulete cu ciocanul si securea pentru vizita lui.
Ciolacu: ”centrul orașului pare cam trist”
Gura păcătosului adevăr grăiește! Normal, este un oraș plin de triști, tot așa e și centrul orașului.
Aruncati bine ochii, sa va vedeti stapanii
Orice oraș se întristează cînd îl vizitează Ciolanu.
Cine?
Drept, nu-i vesel si plin de manelisti ca in toate fiefurile PSD-iste care de 30 de ani incoace cersesc asistenta de la bugetul tarii da’ isi platesc din timp concertele si cotizatiile la firmele de partid.
Ca orice PSD-ist de seama, consecvent ferit de scoala, nea’ Ciolacu stie ca investitiile se fac in: panselute, carpeli de drumuri, borduri si lalaiala.
Acolo se fac banii, nu ca la fraierii de nemti care nu stiu sa bage si ei ceva la buzunar si fac licitatii pe bune.
-
Sa cante fa manelele, sa face la ei mici de Dedulesti si sa se sparge semintele sa fie mai veseli …
Trist e Ciolacu si CV-ul lui, cu o facultate facuta dupa 30 de ani si nici o activitate profesionala pana la 40 de ani.
Asta-i raspuns de demnitar? ca centrul unui oras e trist…… Normal daca era un PSD ist primar sa vezi ce oda ii facea :))
Centrul Timisoarei este unicat la cum e aszata Catedrala cu parcurile , in partea opusa Opera Romana pe mijloc zona verde cu flori si gard viu , daca s-ar renova si cladirile istorice ar fi de vis
-
Normal că centrul este unicat, că orice centru de oraș din lumea asta, că nu s-au făcut 2 identice, bai deșteptăciunea cătunului Timișoara :))))
De fapt știu ce ai vrut sa zici, dar nu te duce creierașul sa o zici cum trebuie. Vrei sa faci tu o odă centrului, ce extraordinar e! Da, am auzit că plânge Parisul, Roma, Londra, Viena de ciuda ce centru fain avem noi și ei nu au :))))
Dar așa e, prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul!
Pare cam trist fiindca au venit comunistii acolo.
nu rasuna manelele pzgiste nu-i pe placul Ciolacului, ca in ultimii 30 de ani psd-aua nu a alocat bani pentru oras mai deloc stie sau se face ca a uitat? cu pensiile speciale si alegerile in 2 tururi cum au facut-o cum au dres-o au reusit sa o amane la calendele grecesti, ca sa avem exemple de eficienta a marelui partid rosu bolsevic acum mare prieten cu americanii.
Acum sincer, să ne putem în locul Centrului Orașului Timișoara. Nu ați fi triști când îl vedeți pe Ciolacu? Nu??
Normal că e trist, pentru că Robu l-a omorât când l-am transformat în pietonal!
E trist? Hai mai Ciocky :)) Ce e mai trist? Fritz sau 32 de ani de politica marca PSD-PNL?
Atat a putut mereu clasa politica actuala, sa comenteze ce n-au facut altii.
Gunoaie de politicieni ce sunteti.
Pana una alta mereti la prea` fericitu si rugati-va sa nu atace rusii moldova, ca o sa va uitati ca oile cu tot cu generalii vostri de carton
Lui ciolacu i-au lipsit aplaudacii adusi de un anume director la vizitele lui dragnea si dancila
Multumim de constatare, altfel nici nu stiam cum arata Timisoara. E aproape la fel de interesanta declaratia ca si aia cum ai jurat tu cu Grindeanu la tine in sufragerie pe icoana ca n-aveti niciunul treaba cu sereiul. Sa stii ca si Spritz a jurat in noua lui sufragerie ca nu are nici o legatura cu BND. Sunteti toti niste deosebiti, se vad rezultatele muncii voastre.
Multumim de constatare, altfel nici nu stiam cum arata Timisoara. E aproape la fel de interesanta declaratia ca si aia cum ai jurat tu cu Grindeanu la tine in sufragerie pe icoana ca n-aveti niciunul treaba cu sereiul. Sa stii ca si Spritz a jurat in noua lui sufragerie ca nu are nici o legatura cu BND. Sunteti toti niste deosebiti, se vad rezultatele muncii voastre.
Păi veniți mai des măi politicienilor dacă este așa mare nevoie de clovni, să numai triști, să fim și nervoși.
Prin contrast, activitatea multor primari din GIO, pardon partidul domniei-sale, ar merita urmarita cu atentie. Penal.