Greu de imaginat în Timişoara un loc mai potrivit pentru aceste eveniment decât City Business Centre, proiect desprins parcă din spiritul expoziţiei deschise până în 8 iulie, la parterul corpului C. „Sunt bucuros să ajut, cu orice prilej, Ordinul Arhitecţilor din România, organism profesional pe care îl consider extrem de important pentru sănătatea societăţii noastre de astăzi. Privind expoziţia, îmi imaginez foarte bine proiecte similare posibile aici, în Timişoara, în beneficiul întregii comunităţi. (….) Vom deschide, începând cu evenimentul de astăzi, acest spaţiu pentru expoziţii de arhitectură, de arte, de business”, a declarat Ovidiu Şandor, CEO al Modatim Investment şi gazdă a vernisajului de luni, 27 iunie.
„În domeniul construcțiilor din Austria se discută deja de ceva timp despre folosirea responsabilă și atentă a resurselor naturale și a energiei. De câteva decenii, tocmai în acest domeniu al tehnicii de construcție și al design-ului Austria a efectuat muncă de pionierat. În această expoziție sunt descrise termocentrale, proiecte de transport și infrastructură, utilizarea de materiale reciclabile precum și proiectarea sustenabilă în domeniile arhitecturii urbane, fie că e vorba de construcții de învățământ, cultură, sport, comerț, industrie sau pentru domeniul comunicării”, precizează echipa Forumului Cultural Austriac, la City Business Centre.
Prezentată la Timişoara de arh. Vlad Gaivoronschi, preşedintele OAR Timiş, expoziţia Form follows Energy de la City Business Centre este pusă la dispoziţia Ordinului Arhitecţilor prin grija şi a Ministerului de Externe al Austriei.
Arhitectura austriaca la City Business Centre Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!